Cred că aceasta este cea mai lungă perioadă de tăcere a mea vis-a vis de Diva. Chestia asta merge mînă în mînă cu o lene incredibilă de-a povesti. Cînd am, cîteodată, chef de povestit mi se pare că nu am subiecte, iar altă dată cînd am subiecte, nu am chef de povestit. 😀

În taxi pe drumul către noua casă adoptivă

Acum mi-am încordat mușchii voinței și am zis că o fac ca să mă antrenez așa frumos, cum știu eu că trebuie. Nici n-aș știi prea bine cu ce să încep și cred că voi comite un amalgam de chestiuni, total ne-oficial și ne-academic, relaxat, așa ca de vară.

Prin centrul Moscovei

Luna iunie a fost, de departe cea mai intensă, agitată, aglomerată lună de pînă acum. Atelier/clienți, Tiff și seara de gală, costumele de anul acesta pentru Create.Act. Enjoy, Radio Cluj as always :), Moscova și Innovative Costume, înapoi la Cluj și Gala UAD aniversară, cliente și concedii, puține ore de somn, sport și mai puțin, loc pentru mine-deloc.

O Marusie uriașă și colorată

Despre blog nici nu mai poate fi vorba, ca-n bancul ăla cu badea și cu domnișoara.

De data aceasta o să las treaba cu expoziția aniversară de 25 de ani a Galei UAD deoparte, pentru că există două materiale pe care le-am prezentat deja, la Radio Cluj legate de această temă și voi vorbi mai mult despre Moscova și despre expoziția de acolo.

Clădirea Muzeului Istoric de Stat cu afișul expoziției

Am nedreptățit această manifestare de anvergură pe pagina mea de FB și am primit chiar și reproșuri din partea celor dragi, referitoare la discreția mea, dar nu a fost nimic intenționat. Fiind acolo nu aveam timp și dispoziție, iar la întoarcerea acasă, nu am avut răgazul necesar.

Cred că este bine, chiar, să treacă un timp ca impresiile să se așeze ca să poți avea o părere obiectivă. Vom amesteca Moscova cu expoziția, într-un mix, sper, reușit și nu doar în această singură postare.

Prima chestie cu care m-am confruntat a fost trezitul în prima noapte la ora 3.20. Nu mică mi-a fost mirarea cînd de pe geamul imens am văzut că era zi, sau mai degrabă, zorii zilei. Mi-am luat telefonul și mi-am zis că nu merge bine ceasul, deși ora Moscovei este exact ca și la noi. Treaba asta mi-a dat un sentiment ciudat, ca atunci cînd veneam din State înspre continent contra soarelui și acesta apunea pe măsură ce ne apropiam de continent.

Casa memorială Maria Yermolova

Este ceva magic înspre straniu pentru un om obișnuit cu orele și anotimpurile consacrate, bine știute de el, să se confrunte cu aceste fenomene naturale. E ca și cum ai perfecta conștiență a limitelor tale. Te uimește dar te și copleșește deopotrivă. E ca un mic semnal de alarmă care te atenționează asupra micimii perspectivei tale. E mișto, anyways.

A doua chestiune a fost cea a unei perfecte normalități- există niște mituri idioate care circulă și pe net despre ruși, despre obiceiurile de pe acolo care nu au absolut nici o legătură cu realitatea. Primul de natură să te ”sparie” este că dacă nu știi sau înțelegi rusește ești un om mort.

Scenă de teatru în aer liber, pe bulevardul Tsverkoy

Nici vorbă de așa ceva. Oamenii sînt foarte drăguți și fac eforturi să te ajute. N-or fi pricepînd ei ce le îndrugi acolo dar se agită să te îndrume. La bancă, la fel, la supermarket identic, iar la metrou există totul tradus în engleză. Nu m-am simțit străină nici măcar o clipă și mi-a plăcut la nebunie. Un spațiu pe care l-am simțit ca fiind foarte familiar, poate datorită mamei și simpatiei inculcate de ea pentru tot ce e rusesc- mama a terminat filo rusă/română. Mă simt foarte mîndră și pentru numele pe care-l port și pe care i-l datorez.

O Kalinkă

Nu vă imaginați Moscova ca în filmele alea de demult cu poliție pe stradă și de astea că nu e vorba de așa ceva. Nu simți nici o diferență față de un oraș european. Să lăsăm legendele.

Doar la coada pentru Lenin mai găsești uniforme, noi credeam că intrăm la Kremlin-ghinion/ poză de Daria

Am ieșit ca o floare de la metrou și am nimerit în imensitatea centrului Moscovei la doi pași de Piața Roșie. Asta, cred că v-am mai pomenit-o odată ca senzație- momentul prezentului cînd tu nu realizezi că ești fericit. Același lucru l-am trăit la New York în prima zi, dar și cînd mi-am văzut schițele mărite pe un perete, pe care deasupra lor, scria România în expoziția de la Muzeul Bakhrushin, un șoc emoțional care după ce trece realizezi…măi ce chestie, m-a lovit fericirea și eu nu știam.

Una din celebrele stații de metrou moscovite

Sau credeți că acum ar trebui să fiu prețioasă și să mă prefac că nu au contat aceste lucruri? Aș putea face asta, dar n-aș mai fi eu.

Lucrările mele la Muzeul Teatrului de Stat A.A. Bakhrushin…mai multe detalii despre colegii expozanți într-o altă postare

În timp ce scriu realizez pe deplin că va mai fi o postare care va continua. E mult de spus și mult de arătat. Cred că cel mai important lucru care ni se poate întîmpla este ieșitul din bula suficienței extrem de periculoase cu care ne putem confrunta. Citiți bulă sau zonă de confort, sau orice alt sinonim valabil.

Vedere panoramică din spatele Catedralei Vasili Blajenii

Expoziția a fost însoțită de un simpozion care a durat trei zile cu teme interesante unele, iar altele mai subiective cumva și mai puțin interesante. Găsesc potrivit ca la o astfel de manifestare să predomine un ton general și obiectiv de larg interes. Mie, personal dezbaterile teoretice îmi plac și nu mă plictisesc. Am și înregistrat din ele, dar o sumă a lor va fi parte dintr-un material ”profi” dedicat doar evenimentului cu pricina.

Și din nou, încîntarea mea de copil zălud care se bucură de orice declinare posibilă a ideii de veșmînt.

Casa memorială Maria Yermolova

Expoziția a fost localizată în trei spații pentru că era imensă. State Historical Museum adică Muzeul Național de Istorie, Muzeul Teatrului de Stat A. A.Bakhrusin și Center for Contemporary Arts Mars. 250 de designeri din 47 de țări din întreaga lume, vreo 89 de curatori naționali care au selecționat din 1300 de aplicații și la fața locului multă creativitate sub forme diverse, un peisaj foarte motivant și dătător de idei.

Sala Muzeului Istoric de Stat, sau Național, unul dintre spațiile ce au găzduit evenimentul

Cînd trebuia să ne înregistrăm în prima zi, am făcut cunoștință cu un grup de designere de diferite nații, la fel de puțin orientate ca și mine. Mi-a plăcut o poloneză frumoasă și elegantă care mi-a spus că, de fapt trăiește în Elveția și am petrecut puțin timp împreună, sporovăind. Mai era în acel grup o bulgăroaică care vorbea bine engleza și o franțuzoaică tînără, timidă, care vorbea doar franceza. Asta înseamnă să faci parte dintr-o națiune importantă. Te doare la bască dacă alții te înțeleg sau nu. Nu știu cum a prizat ea ce se discuta la simpozion dar nu e treaba mea.

Piața Roșie

Ce vreau să transmit, nu fără oarecare ironie este exact acel tip de suficiență de care trebuie să ne ferim. Esticii nevoiți să-și facă loc în lume recurg la tot ce le poate fi de ajutor într-un parcurs ideal pe care și-l imaginează. Restul se culcă pe tradiția și laurii unor națiuni potente și cu tradiție minimalizînd orice formă posibilă de cunoaștere ce le-ar putea servi de minune.

Muzeul istoric de Stat

A doua zi nu m-am dus la simpozion. M-am dus cu fetele mele- mama și Daria să vizităm puțin. Noroc cu acea dimineață căci de turism nu prea a fost timp. Mi-a plăcut interiorul Catedralei Vasili Blajenii. Era semi-întuneric, atît cît să poți sesiza minunățiile de pe pereții și dintr-o dată niște voci au început să cînte conturîndu-ți sentimentul că ai putea fi în rai. De fapt nu acesta era sentimentul, pentru că nu știu decît prin supoziție cum e acolo- era mai deplin, mai greu de definit în cuvinte. Ceva legat de nemărginirea din care faci cumva și tu parte. Misterios, saturat și foarte benefic.

Interior

Vă las cu acest gînd pentru azi și rămîne să ne re-întîlnim. Doar că nu vă pot preciza cînd. Incertitudinea existenței.

P.S Am văzut icoana Maicii Domnului de la Vladimiri în capela sf. Nicolae a galeriei Tretiakov. Nu am cuvinte

Lasă un comentariu