Fraților, din vacanța mea lucrativă, cu un pahar de vin în față vă doresc succes la vot. N-o fac deloc obraznic ci foarte asumat și chiar cu părere de rău că nu-i pot da obolul țărișoarei mele dragi. ( chiar este)

Ei, nu politicienilor de kkt, care așteaptă cu mare interes votul național. Pentru ei am doar niște dedicații speciale, de aceea regret enorm că nu le pot plasa unde le este locul.

Dacă aș fi la Cluj l-aș vota pe Boc, chit că face parte din scursoarea actuală a PNL, care-și face de rușine ascendența nobilă. De fapt, toți o apă și-un pământ, indiferent de care parte a baricadei s-ar zice că sunt.

That was the intro că e de actualitate. În rest, bine, mulțumesc.

Mă aflu de aproape două săptămâni în Franța și-o să mai rămân pe aici o vreme. Sper ca pe când va trebui să ajung acasă să nu fiu nevoită să intru în carantină/izolare, dar parcă poți știi?

Pentru amicii mei care, încă, nu au depășit stadiul revoltei pentru chestia cu masca, spun doar că totul ține de adaptare. În marile orașe ale Franței cum este și Lyon-ul, de unde abia m-am întors, se poartă masca PE STRADĂ la modul uzual.

Eu am noroc cu floarea mea. Lumea mă oprește pe stradă și mi-o laudă. 300 de euro bucata și e a ta! 🙂

Citeam undeva că există, dar, de fapt, știam și eu asta, că nu există decât două feluri logice de a reacționa când nu poți controla ceva neplăcut: fie mergi pe acceptare și minimă rezistență, fie te bați cu sistemul. Fiecare alege. Restul e trudă inutilă a neuronilor.

Eu habar n-aveam după ce am ajuns, duminică la prânz, la Lyon, că se poartă mască pe stradă. M-am deplasat elegant, pe jos, fără mască până la Musee des Tissus unde era obiectivul meu principal.

fragment dintr-o redingotă barocă aflată în expoziția Composition devoilees https://www.museedestissus.fr/pages/exposition/6:exposition-compositions-devoilees

Nu m-a oprit nimeni, n-am luat amendă, am sesizat eu că sunt cam mulți cu mască, dar mi-am spus că așa or fi lyonezii fricoși ca Leul din Vrăjitorul din Oz. Spre seară când a ajuns și soțul meu îmi spune chestia asta. Nasol, a doua zi știind, am purtat floarea. Se lasă cu amendă și cum statul tătuc nu mă ține în Franța nu-mi pot permite extravaganțe pe nicăieri.

Asta este realitatea dură a lui 2020. Au trecut aproape 7 luni de când ne-au băgat băieții la izolare și am avut timp să mă obișnuiesc cu ideea. Singura diferență este că viața merge înainte cu Covid sau fără.

În vecinătatea locului unde stăm este o școală. Dimineața, pe la 10 când mă trezesc, urletele copiilor sunt de-a dreptul tonifiante și dătătoare de speranță. Ei au măsura corectă, nu noi, ca adulți care problematizăm continuu.

2020 anul măștii. Ei, uite ce…eu prefer anul ăsta masca cu condiția ca la anul să cadă toate, de s-ar putea și fiecare să fie așezat la locul care i se cuvine.

Dar sunt și episoade amuzante. Francezii au un program de week-end care se respectă cu strictețe. Duminica nu circulă în orașele mici autobuze și multe dintre legăturile cu orașele mari sunt suprimate. Exact așa scrie SUPRIMEE pe site-ul SNCF.

Am schimbat trenul de 3 ori ca să ajung la Lyon de care mă despart doar 180 de km. Vă las să vă gândiți dacă am sau nu voință?! Când am luat trenul din Aix- les -Bains am trăit aventura vieții mele. Pe linie a apărut un tren fantomă, galben cu albastru, cu vopseaua foarte uzată și care avea doar două vagoane.

AQVAE GRATIANAE- fostele terme de pe vremea împăratului Gratianus din Aix- les -Bains

Mintea mea de român complexat visa TGV-uri și alte asemenea și când colo, ce să vezi- trage trenul Foamea pe linie. Țineți minte celebrul tren Timișoara Iași și retur, celebrul Foamea, cum i se spunea, și de care se făcea mișto la greu! Francezii au și ei Foamea lor. Eu am testat-o pe propria piele.

E drept că are mare viteză și înăuntru e curat, dar înghesuiala atâtor oameni, bașca mascați, stând pe jos și pe sus, pe unde se putea, că restul legăturilor fuseseră SUPRIMEE m-a făcut să râd singură pe sub floarea mea minute în șir.

Totul a culminat cu voce foarte politicoasă, care ne-a anunțat în momentul când Foamea franceză s-a oprit brusc, că este o mică defecțiune, care biensur va fi reparată și să stăm zen.

Dragi daco-romani frați, am stat în câmp ca pe plaiurile mioritice, eu făcând un joc de glezne ca Stepan Stepanovici în fața ușii de la baie. Cam pe lângă baie eram și eu! Sigur că după ce-a ajuns mașina și soțul (sau invers :D) lucrurile s-au mai simplificat.

Există, evident multe lucruri bune, pentru care le mulțumesc. Pentru muzee și cărți, pentru civilizația de zi cu zi. Lucruri simple care îți atrag atenția.

Eram în autobuz și acesta a oprit pentru că în fața sa, o mașină lăsa o doamnă să coboare. N-am văzut-o defel, pe doamnă scurt-circuitată de stress că așteaptă autobuzul în spate, și nici pe șoferul mașinii mici. Ba mai mult, autobuzul a așteptat calm ca mașina să-și reia drumul, fără să-l claxoneze sau înjure. Nu te presează nimeni la case în supermarket-uri, înghesuindu-ți cumpărăturile claie peste grămadă, în vreme ce ia următorul client.

Din greșeală mi-am luat două bilete către Lyon de la automat și când a venit omul, mi-a notat biletul și mi-a spus să cer banii înapoi când ajung în Aix les Bains. Citesc și înțeleg bine franceza dar mi-e teamă să vorbesc. te ascultă, te ajută, te RESPECTĂ, noțiuni total străine funcționarilor români.

Într-un magazin de țesături din Lyon, de unde am luat ceva mătase, biensur, pentru prima mea clientă de aici, doamna care vindea a remarcat ce sonoritate caldă are limba noastră- vorbeam ceva cu soțul meu în limba natală- îți cade bine, nu te simți venetic, sau poate oi fi eu norocoasă, cine știe!

Insista să-mi facă o reducere consistentă la un brocart din mătase jacquard care văzuse că-mi plăcea. Așa se fac business-urile, nu ținând cu dinții de fiecare miez de material ca un Hagi Tudose carpatin. Doamna voia să ne cucerească ca să cumpărăm, clar. Dar și să scoți bani și să fii tratat ca ultima loază de pe Dâmbovița nu-i în regulă.

Lydo Tissu

De la muzeu am cumpărat niște ilustrate cu rochii, de dimensiuni diferite. Pentru fiecare dintre ele am primit niște plicuri drăguțe pe care am vrut să le plătesc. Erau gratuite. Multe lucruri mici și atât de firești, cu care la noi nu te întâlnești și asta, da ține de civilizație.

Nu că nu știam. Știam toate acestea lucruri, nu e prima oară când vin aici. Diferența o face faptul că acum am set-up -ul pentru a veni definitv aici, iar asta schimbă totul radical.

Cea mai spectaculoasă chestie posibilă pentru mine a fost perspectiva de-a juca într-o ligă superioară, începând de la modul cum ești tratat ca profesionist, până la încrederea acordată. Nu o spun spre laudă, o spun spre firescul unei situații cu care m-am întâlnit de prea puține ori în țară.

Într-o civilizație a aparenței și a gustului cu tradiție cum este cea franceză, nu ai cum să fii confundat cu un croitor, nu ți se dau indicații, nu vine nimeni peste tine să te învețe cum e mai bine.

Am luat niște materiale cu valoarea unui salariu în România noastră săracă și tristă, doar pe încrederea pe care o aveau în mine ca și profesionist. Nu văzuseră nici un site, nici un profil de Instagram, merseseră doar niște vorbe înainte și niște schițe după material.

Dantelă de Calais și mătase doupion

Cu toți au fost foarte drăguți, deschiși și îndatoritori. Am primit sugestii ca pentru super-calificarea mea să mă îndrept către Geneva. Vom vedea. Între timp încropesc un mic atelier. Las lucrurile să se ducă în albia lor.

Voi reveni cu o postare despre expoziția Vivienne Westwood la Musee des Tissu. Aveți grijă cu cine votați.

Musee des Tissu

Cu inima în țară, cu voi!

Lasă un comentariu