Ideea acestui material mi-a venit în minte în timp ce mă înfunda râsul la o postare ce o conținea ca vedetă pe vice-premiera actuală Raluca Turcan.

O paranteză binevenită mă face să mărturisesc că eu nu sunt defel un zoon politikon așa cum aș putea lăsa se creadă după activitatea mea recentă desfășurată pe perioada închisorii din casă din vremea Covid-ului.

A doua excepție pe care, iată o trăiesc acum după cea cu marea eroare a votării Convenției Democratice de la mijlocul anilor 90, este aceea a acestui guvern tembel care a dat cu mucii în fasolea sleită, deși câțiva, poate chiar mai mulți le-am dat, după caz, creditul sau votul nostru.

Politica este ceva care mă pasionează DOAR când îmi aduce atingere directă. Adică atinge cămășuța mea.

Într-un anume moment al existenței mele am fost întrebată despre traumele perioadei ceaușiste și am mărturisit sincer că n-am avut nici una.

Printr-un noroc porcesc, se pare că, nu am fost racolată pe post de informator nici la liceu și nici la facultate. Părinții mei, din câte știu nu au suferit în acea vreme dar știu nenumărate alte familii care au suferit. Asta nu mă face mai puțin empatică.

Ce voiam să pricepeți este faptul că la fel ca orice cetățean normal, nu am avut preocuparea de-a schimba ceva, întâi și întâi pentru că nu cred în sisteme exterioare care-ți vor binele. Este o utopie din start să crezi că niște oarecare, cocoțați la putere, se gândesc la tine, sau îi doare la bască de ce te doare pe tine.

Din nefericire, minunatul guvern actual mi-a făcut pocinogul să mă închidă în casă, într-o perioadă extrem de favorabilă mie. Datorită acestei mari înscenări globale am pierdut mult- financiar, proiecte, și finalmente, afectiv.

A trebuit să depind de alții, chiar dacă apropiați pentru chestiuni elementare. Ca noi toți. Deci, prostia de la putere m-a afectat direct. Când acest lucru se petrece, mă pot transforma într-o fiară care mătură tot. Dar aceasta este altă poveste, pentru că fiecare are modul său unic de-a reacționa la ceea ce nu îi face plăcere.

Acum că marile supărări au luat sfârșit mă amuz de cucoanele care dețin prime-time-ul fake-ului care se cheamă politica la noi.

Dar mă amuz perfect și de incongruența lipsită de caracter a amicilor mei de FB scufundați total, care făceau dedicații după dedicații d-nei Veo, prim-ministra noastră pesedistă și acum tac chitic, într-un fel de lașitate și lipsă de asumare a unei erori umane care ni s-a întâmplat multora, așa cum v-am explicat mai sus.

Iar această postare cu femeile din politica noastră le este dedicată în întregime, că nu doar biata Veo era tolomacă, avem multe protagoniste și acum.

În acest demers am să iau ca punct de pornire legendara figură a reginei Maria. Oricare dintre femeile pe care le-aș numi aici nu ar fi bune decât să-i lustruiască pantofii.

Regina Maria într-o vizită în spitalele cu bolnavi de gripă spaniolă

Regina Maria a României este exemplul cel mai concludent despre ceea ce poate însemna un stil personal. Nu doar prin ascendența sa nobiliară deține acest stil, ci prin caracter, educație și un fel de asumare personală.

Sigur că regina Maria face parte dintr-un timp mitic al istoriei noastre, cu crezuri și idealuri în care poporul român părea să conteze în ecuație, cu adevărat.

Noblețea gesturilor era oglindită perfect și în noblețea vestimentară. Am preferat să nu postez imagini cu regina înveșmântată în costum popular pentru că sunt mult prea adesea folosite, într-un fel de declarație strict exterioară despre patriotism, iar eu consider că în ziua de azi aparențele pot înșela, după cum, din nefericire veți putea vedea în cele ce urmează.

Unul dintre cele mai disputate personajele de pe scena politică actuală a fost reprezentat de fostul prim-ministru Viorica Dăncilă. Trebuie specificat că există două feluri de prostie: cea umilă și cea care rage.

Biata Veo, cum îmi place mie să-i spun, face parte din prima categorie, de aceea nu m-am putut supăra nici o dată pe ea. A ajuns în poziția respectivă ca dintr-un fel de greșeală, pe scena istoriei când s-a răcit actorul principal, ea era femeie de servici, una de treabă, și a împins-o cineva în luminile rampei.

O femeie simplă nesofisticată, fără prea mari ambiții, dacă de pildă o comparăm cu Ana Pauker, despre care voi vorbi mai încolo. Veo pare că se scuză mereu, ca atitudine că a ajuns acolo unde a ajuns. Stilul său vestimentar destul de confuz inițial, s-a curățat pe parcurs, că, na, te contaminezi și cu lucruri bune sau ai acces la informații de gen.

Și dacă tot am pomenit-o pe Ana Pauker, sau pe numele ei real, Hanna Rabinsohn trebuie menționat și faptul ca aceasta a fost un fel de power woman, comunistă înveterată care a făcut ani de pușcărie pentru crezurile sale, nu ca Elena Udrea pentru evaziune fiscală sau whatever.

Ana Pauker stânga

Femeia era o forță despre care chiar merită citit chiar dacă nu sunteți de acord cu doctrina în care credea, bașca era un fel de Tyranosaurus Rex că era născută în zodia Capricorn.

Prima femeie din istorie care a fost vice-premier- se cere comparația instantanee cu Turcan actuala- și ministru de externe al României. E o bună chestie să comparăm calitatea prestațiilor acestor femei indiferent de care parte a politicii s-ar situa, și indiferent de epoci, ca să realizăm în ce big shit ne aflăm acum.

Era stalinistă pur-sânge și a fost zburată de Gh. Gheorghiu-Dej care considera că ea ar fi vrut să devină liderul PMR, într-un trend generalizat pe vremea aceea de epurare a staliniștilor.

Mi s-a părut mai mult decât interesantă și asumată declarația lui Corneliu Coposu, alt mare om politic despre Ana Pauker, un model despre ce înseamnă toleranța și în fața opiniilor divergente. Căci până la urmă asta înseamnă stil și clasă:

„Era o persoană foarte inteligentă, foarte instruită, cu o cultură livrescă impresionantă, care suporta dialogul cu multă uşurinţă şi avea la îndemână argumente pe care ştia să le valideze cu pricepere. […] Nu era o femeie frumoasă, era o femeie cu aspect de femeie senzuală […] mi-a spus că, fiind încă la o vârstă tânără, pe la 15-16 ani, s-a convins de superioritatea doctrinei marxiste şi a îmbrăţişat leninismul“

citat

Bun. Dacă fiecare om are preferința lui, a mea s-a numit întotdeauna Elena Udrea. Ea completează cu succes profilul de pițipoancă, deși pe vremea când era în căutarea divanelor pe care să fie transformată în divă acest termen nu exista. Dar vocația ei, da!

Din nefericire istoria noastră consemnează și alte dame care au prostit fețe regale, ce s-ar mai cunoaște una în plus la guvernarea băsesciană? Se pare că stilul de amantă s-a pierdut și el de-a lungul secolului până azi.

Elena Udrea a fost ani buni in the spotlight, mizând exclusiv pe creierul din pantalonii votanților săi, știa ea ce știa. Una dintre femeile complet lipsite de stil deși bani avea, cu tupeu maxim și căreia cred, i s-ar fi potrivit domnia unui lupanar- de fapt- cam acolo și era, de ce mă mir?

Presa noastră tabloidă ne-a prezentat un articol despre care am opinat și aici, în care ne-o prezenta pe d-na Udrea însărcinată, fugită din țară și fericită. Ei ziceau exilată- săraca!

Udrea plină de stil cu năframă și ștergură la brâu, scoate cozonacii flexîndu-și genunchii și implicit vârful stiletto-ului

Ce ar fi peisajul de stil și vestimentație dacă nu am pomeni-o pe Lenuța, consoarta lui Nicu, fie iertat! Elena Ceaușescu era preocupată de modă și stil dar nu o interesau achizițiile autentice. Agrea stilul Chanel dar nu a deținut originale niciodată ci doar imitații.

Încuraja, ca să zic așa designul românesc, purtând pantofi creați de Guban special pentru ea, pentru costumele sale pastelate, destul de sterile și neinspirate ca și forme.

Pe conformația Lenuței destul de dificil de îmbrăcat se citea extracția frustă a provenienței sale și nu spun asta disprețuitor. E complicat ca o femeie cu șolduri proeminente și picioare scurte să fie pusă în valoare corespunzător.

Efect psihologic al acestei proveniențe era preferința pentru bijuterii scumpe și blănuri. A deținut ani de zile imaginea de prima femeie a primului bărbat al românilor în vremea tinereții mele. Erau zvonuri că nu aveai voie să fii mai selectă și mai frumoasă ca ea, actrițele și cântărețele fiind obligate să fie mai modeste și să nu-i facă concurență, căci prea dăruită de natură nu era.

Din cauză că mai există personaje savuroase de analizat ne vom opri azi, aici, urmând să continui data viitoare. Se pregătesc la bară: Gabi Firea, Raluca Turcan, Carmen Johannis, Maria Băsescu.

Tot atunci, sper să pun, comparativ, niște exemple cu așa da, pentru o mai bună demonstrație că aparența nu înseamnă nimic fără esență

Lasă un comentariu