Timpul poate fi,  foarte bine, un aliat sau un inamic, depinde cum ne raportăm la scurgerea lui. Timpul ne poate întelepți sau ne poate face să ne simțim inutili în curgerea lui. Cu el, odată pot trece bucurii,  la fel ca și dureri, mai mărunte sau mai mari, în el trăind, ne putem pierde sau regăsi. Cred în trecerea timpului, câteodată, ca într-un câștig al vârstei dospite dar si ca pierdere a entuziasmului juvenil ce nu pot coexista într-o nedreptate universală și perpetuă. Tot ce însemna  zbatere/ încrâncenare  vreodata, diluată în timp ajunge să semene  efortului steril al țânțarului in fața elefantului. Privită din această perspectivă, oarecum anticipativă, orice acțiune a noastră, de luare în posesie a indiferent ce ajunge să pară o glumă bună peste ani și ani de zile când ne confruntăm cu trecutul și am dori să mai schimbăm ceva, poate.
Filosofia mea de trei leuți a fost pricinuită de o întâlnire memorabilă cu cel care este  Leonard Cohen. Cei care sunt fani adevărați,  i-au citit cu siguranță biografia tumultoasă. Leo, cum îmi place mie să- l alint într-o familiaritate neîmpărtașită, însă, mi se pare lecția de stil numărul 1 pentru un profil masculin chiar la înaintata vârsta de 78 de ani. Pentru Leo, timpul a fost în aceeași mare măsură aliat și inamic deopotrivă; este suficient, nu să-i ascultați muzica, ci versurile ca să-i pătrundeți zbaterile/încrâncenările/pasiunile/durerile/căderile/renunțările/ridicările/ iubirile/succesele  ajunse la limanul lui:

Un tip in vârstă,  subțire și înalt, în eternul lui costum well fitted, care dă clasă cu  sus-numitul entuziasm juvenil multor tineri, îngenunchiind de nenumarate ori pe scenă  în fața spectatorilor intr-un gest de mare reverență față de ofranda dată lor și pentru ei, fără ostentație într-o discreție necalculată a gestului firesc.

Cu totul altceva aveam în minte când mi-am gândit această postare. Vroiam sa povestesc,  ușor și facil, despre o zi de toamnă petrecută într-un București,  ochit pe alese,  într-o plimbare către Fashionul Picnicul de la British Gallery alături de Oana, companioana mea la fel de fină si rarissimă ca muzica lui Leo pe care îl iubește ca și mine și căreia îi mulțumesc încă o dată pe această cale, că m-a cules ca pe o oaie rătăcită din Cluj ducându-mă la acest concert. Pentru mine, periplul acesta are o valoare afectivă specială. În preajma unui început de drum profesional acesta mi-a fost intro-ul acum 4 ani …concertul lui Leonard Cohen și într-o formă de superstiție poate, rizibilă pentru unii acest concert din 2012 este premergator finalului acestui parcurs, deloc întâmplător acest ” Closing Time”, pentru că ”In My Secret Life”  toate lucrurile acestea se bucură de semnificații aparte si secrete, de bună seamă.

În continuare, ceea ce veți vedea sunt impresii vizuale subiective  dintr-un București, al cărui timp se dovedește a fi mai puțin un inamic, cu toata ruina și rugina păstrătoare de amintiri din trecute vieți de doamne și domnițe.

Lasă un comentariu