Sfîrșitul săptămînii trecute m-a găsit la Timișoara unde am fost să văd o expoziție specială, ce a ținut din 8 pînă în 11 august la Iulius Mall.

Afișul expoziției

Expoziția a fost axată în primul rînd pe expunerea unor obiecte și accesorii vestimentare de epocă și din tradiția noastră folclorică, dar întregul context avea misiunea să te introducă în vremurile de altă dată, alcătuit magic din fotografii de epocă, obiecte mici și mari, așezate captivant.

Cei doi ”vinovați” colecționari, soții Raluca și Valentin Partenie împărtășesc aceași pasiune pentru obiectele vechi care destăinuiesc, fiecare, o poveste din viețile unor oameni și vremuri, pe care, azi, cu greu le mai putem înțelege.

Raluca m-a primit zîmbitoare și energică, să-mi facă un tur ghidat al expoziței. I-am spus că venisem special de la Cluj pentru acest eveniment și s-a bucurat. Raluca nu avea cum să știe la simpla noastră cunoștință că eu fusesem una dintre clientele ce cumpărase o pălărie vintage, pe vremea cînd pagina sa de Fb se chema Pălării Vintage.

Pălăria aceasta din expoziție este cel mai vechi exponat. Datează din 1895

Pălăria mea era neagră, cu boruri foarte înguste, cu o bandă mare și lată de catifea, gen anii 20. O cumpărasem la sfîrșitul anului 2010 cînd eram în doliu după tatăl meu. De atunci o cunoșteam eu, indirect pe Raluca.

Știam despre pasiunea sa pentru pălării, iar ceea ce veți vedea aici- imagini din expoziție- nu face decît să confirme spusele mele și pasiunea sa.

În acest an Raluca a început să organizeze niște prelegeri foarte interesante de istoria modei, fiind doctorandă la Institutul de Istorie Nicolae Iorga aflat sub patronajul Academiei Române: Incursiuni în istoria modei.

O demoazelă superbă din alte vremuri

Teza sa de doctorat va avea de-a face foarte mult cu pasiunea pentru pălării, cum altfel? iar eu mă număr printre fanii săi dedicați. Plecasem cu gîndul să-i iau un fel de interviu, dar ajunsă acolo, am lăsat lucrurile să decurgă firesc.

Acest negligee diafan provine de la o rudă a actriței Maria Filotti și era întrebuințat de doamne înainte de culcare, atunci cînd își pieptănau părul îmi povestește Raluca

Povestea s-a legat magic ca între un povestitor priceput și un ascultător cuminte. Am aflat detaliile despre această pasiune frumoasă, strădania și perseverența sa, atît de colecționar cît și de teoretician al unui domeniu aflat încă, la noi, într-o fază incipientă de interes- istoria modei și a costumului. Da, legătura exact aceasta este, pentru că împărtășim aceeași pasiune. Un schimb de experiență și de informații valabile desfășurat la o pizza mai tîrziu, cînd Raluca nici nu mai apuca să îmbuce din cauza poveștilor.

Ceva asemănător am văzut la expoziția din 2016 de la Metropolitan Museum, Manus X Machina, dantelă crochet în combinație cu un voal fin de mătase

Vedeți, deci, că este exact cum spun aici de mult timp…hainele chiar au multe să ne spună și să ne învețe. Ne-am oprit în dreptul fiecărui exponat și am primit explicații. În dreptul imaginilor, la care îmi amintesc voi povesti și eu, la rîndul meu.

Imagine de ansamblu- antiteza perfectă la peisajul de mall

Am fost mirată de ce o expoziție de acest gen în mall? Raluca mi-a spus că au fost invitați acolo. Stînd cîteva ceasuri bune am realizat pe deplin că loc mai potrivit nici că se putea. Antiteza perfectă între trecut și prezent nu avea cum să fie mai bine ilustrată. Dacă pe vremuri părea de necrezut să dai nas în nas cu niște extratereștri, nu e mai puțin adevărat că aceste doamne finuțe au funcționat cam la fel pentru consumatorii din mall. Chiar am surprins niște cadre pe această idee.

O poșetă Art Deco cu un sistem de închidere foarte inteligent și prețios




O pălărie din anii ’40 cu fotografia ce face trimitere la modul de purtare, plus alte detalii de atmosferă

Obiectele frumoase ale celor doi soți colecționari le puteți admira în București la Muzeul Micul Paris de pe str. Lipscani nr.41, muzeu inedit și aparte înființat la inițiativa lui Eugen Ciocan, fotograf și regizor. O lume aparte în care poți evada ca în camera Sambo, din romanul Noaptea de Sînziene a lui Mircea Eliade, cameră magică ce te plasează într-un timp sacru:

Detaliul unei rochii achiziționate de pe Ebay, din mătase cu o lucrătură extrem de minuțioasă și la sistemul de închidere.

“Storurile erau trase și în cameră era o penumbră misterioasă, o răcoare de o cu totul altă natură decât răcoarea celorlalte camere în care pătrunsesem până atunci. Nu știu de ce, mi se părea că totul plutește acolo într-o lumină verde; poate unele perdelele erau verzi. Căci, altminteri, camera era plină de fel de fel de mobile și lăzi, și coșuri cu hârtii și jurnale vechi. Dar mie mi se părea că e verde. Și atunci, în clipa aceea, am înțeles ce este Sambo. Am înțeles că există aici pe pământ, lângă noi, la îndemâna noastră, și totuși invizibil celorlalți, inaccesibil celor neinițiați – există un spațiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care dacă ai avut norocul să-l cunoști, nu-l mai poți uita toată viața. Nu știu de unde izvora acea beatitudinea fără nume”.

Căutați pagina Ralucăi, căutați Micul Paris din București. Nu cred să existe o variantă mai bună a evadării din cotidian.

Aceasta este ia cea mai veche din colecție. Tot în tot ne vorbește despre munca dăruită și pasionată a făcătorilor pentru care timpul curgea diferit.
Ce este sus este și jos sau corespondențele dintre bluzele românești și fotele, vâlnicele, catrințele din părțile inferioare
Lasă un comentariu