Una dintre calitățile esențiale ale omului ar trebui să fie capacitatea de adaptare.

Din nefericire, mulți dintre noi nu putem executa această manevră fără rezistență și dificultăți reale de a ne agăța de situații și oameni care ne-au favorizat cumva, comoditatea și stagnarea.

Prin prisma unor amintiri puternice care au o aromă ciudată a prezentului rămânem blocați acolo, iar acest lucru se întâmplă, corect, în detrimentul nostru.

Am avut timpul necesar să-mi sondez trăirile în vreme de pandemie, am avut ocazia să fac comparații mentale cu situații asemănătoare cu care mapamondul s-a confruntat și am realizat, o dată mai mult că suntem niște răsfățați care se smiorcăie pentru că au căzut în genunchi și s-au julit.

Ziceam odată, tot pe aici, pe undeva pe blog, că tot ce postez cu caracter de scandal are mare succes, iar ceea ce postez despre frumos și senin nu se bucură de aceeași atenție. Ne place să ne bălăcim în mâluri dubioase, ne face chiar plăcere să focusăm asupra lucrurilor neplăcute cu potențial de conflict.

Cred că asta spune mult despre noi.

Dacă ceea ce spun, atunci când critic un aspect vestimentar sau comportamental, este considerat ca o formă de brutalitate, din parte-mi sau de agresivitate, trebuie să știți că n-ați percepe-o astfel dacă o sămânță din acestea două nu ar fi în voi.

Povestea aceea cu oglinzile este foarte valabilă pentru noi toți. Funcționăm ca niște oglinzi care semnifică pentru celălalt exact ceea ce se află în el însuși.

Iar asta este minunat pentru că ne poate ajuta să vedem corect ce trebuie asumat sau corectat. Am experimentat chestiunea săptămâna care tocmai a trecut cu o vecină furioasă care mi-a bătut apucată la ora 1 noaptea în ușă.

A doua zi la fel. Deja, îmi făceam planuri cum să aduc un domn de la sală, cu mușchi bine situați, să-l rog să facă un pic, pe stăpânul casei cînd a treia seară, doamna ar fi venit.

Dar în loc să mă enervez, am stat noaptea și m-am gîndit bine, ce oare din mine, a dat naștere la agresivitatea asta, căci eu de șase ani lucrez acolo noaptea și nu s-a mai petrecut așa ceva niciodată.

Și am găsit. Asta nu o să vă spun vouă, dar am găsit. Mica victorie asupra mea nu s-a lăsat defel așteptată. Din momentul conștientizării faptului, doamna n-a mai apărut, în vreme ce eu am continuat să lucrez noaptea, exact la acei decibeli mititei care inițial păreau să o deranjeze.

Știu că pentru cei care nu cred decât în ceea ce văd pare o prostie, dar e treaba fiecăruia.

E duminică, e vară, în cuptor coc o prăjitură cu vișine, ( dulce cu acru, ca viața- un clișeu atât de previzibil :D) stau pe balcon lăbărțată într-un fotoliu, sorb dintr-un rose rece și scriu pe blog. What a wonderful life!

Wonder ful…plin de minuni, așa s-ar treduce cuvânt cu cuvânt. Dacă sunt minuscule nu înseamnă că nu sunt minuni. Minuni care te uimesc…căci wonder poate fi și mirare.

Voiam să vorbesc despre altceva azi, despre expoziția Chipuri și cămeși pe care am văzut-o la Baia Mare în 24 iunie. Prima mea excursie după statul în case, dar se pare că nu azi.

Sunt cuminte și respect regulile, un fel de câine care latră și nu mușcă, dar în loc de mască am avut o floare pe gură. Mare uimire, mare, că tot vorbeam de uimiri. Lumea m-a întrebat dacă pot respira, sigur că pot, floarea este realizată din petale din mătase naturală care e ușoară și sunt aplicate pe două straturi de voal. Arată spectaculos și elegant și nu mă simt constrînsă.

Cred că asta să însemne adaptare. Găsirea unor soluții care rezonează cu sensul pe care tu îl poți acorda libertății.

Mi-a plăcut într-o carte despre teatru pe care o citesc zilele acestea, cum autoarea, Cristina Modreanu face referire la inventivitatea de care oamenii trebuiau să dea dovadă în vremurile de tristă amintire amintind-o pe propria bunică, din partea mamei care trecuse prin perioade grele și întunecate ale istoriei, ajungând în plin comunism cu andrelele de tricotat.

Forma sa de rezistență față de cenușiul și uniformizarea impuse erau hainele pline de culoare și inventivitate care s-au bucurat de un real succes, astfel încât bunica devenise un fel de femeie antrepenor care și-a cumpărat teren construindu-și casă pe banii câștigați din tricotat, și nu un apartament la bloc.

Oamenii încearcă să te facă să te simți vinovat dacă ești diferit de ei, ca și cum ceva nu ar fi în regulă. Dacă alergi noaptea, dacă lucrezi noaptea, dacă n-ai chef să ți se pună pe mână sau pe frunte rahatul de termoscanner, dacă porți o floare în loc de mască.

Pentru mine toate acestea sunt o formă de exprimare a libertății mele individuale în vremuri care nu-mi plac. Dar mă adaptez, ceea ce vă doresc și vouă 🙂

Lasă un comentariu