Revista Elle pe luna mai publică un foarte interesant, tranșant și la obiect articol semnat de Maurice Munteanu, în care se fac pronosticuri despre cum va arăta lumea modei după izolare și Covid, și în același timp ia, interogativ, pulsul unor designeri vis-a-vis de exact aceeași tematică.

Elle România mai 2020
Elle România mai 2020

Îmi permit să iau întrebările ( unele destul de stereotipe, no offense) și să le folosesc într-un interviu imaginar, la care găsesc cu cale să-mi dau și eu cu părerea la fel cu alți muritori designeri, nu prin prisma unei așa zise notorietăți cât mai ales prin prisma experienței acumulate de-a lungul anilor.

Nu vreau să se înțeleagă de aici că experiența sau notorietatea sunt condiții sine- qua -non pentru a putea emite păreri, dar așa cum se sublinia în editorialul de început, vocile prin care moda se exprimă actualmente sunt extrem de diversificate și multiplicate.

Q: Cum resimți această situație de criză și cum te adaptezi?

A: Datorită faptului că această schimbare s-a produs brusc, într-un moment când nu mă așteptam deloc la acest lucru, și aveam în derulare multe proiecte, inițial am fost luată de pe picioare.

Interogațiile personale mai mult sau mai puțin verbale, s-au acutizat în sensul că am realizat că poate ar fi trebuit să fiu orientată deja, din momentul primelor întrebări pe o direcție pe care să o consider perfect colată pe nivelul preocupărilor mele actuale, nu că din acelea aș putea trăi efectiv mai promițător ci doar în sensul unei congruențe perfecte între ceea ce simt și ceea ce fac.

Piesă din Colecția About me/ Sophistication 2019 credit foto Crina Prida, model Cristina Păcurar, hair-styling Headline Studio&Academy prin Doina Chiper, make-up Sabina Marc și Sonia Ștefan, locație Sun Garden Resort Cluj-Napoca

Citesc și scriu regulat despre modă, în continuare, emisiunile pentru Radio Cluj le pregătesc citind și înregistrînd singură, apoi le trimit mai departe, mașina de cusut e aici, cărțile de modă aproape, deci am tot de ce ar fi nevoie.

Outfit din colecția About me/Playfulness 2019 credit foto Daria Langa, model Clara Bobis, make-up Sabina Marc, styling Călina Langa

Q: Te simți creativă, continui să lucrezi? Cum te simți acum?

Creativitatea, din fericire nu are nici un fel de legătură cu virusarea, deci, da. Lucrez în izolare la modul că am început să-mi compun diferite piese pentru mine și fiica mea. Nefiind nevoită să depind, exclusiv, de o mână de lucru la propriu, îmi permit să inventez diverse chestiuni, și să le și concretiz fără nici un fel de probleme. Am adus acasă de la atelier un geamantan de materiale, care, încet, încet prind contur. Posed o mini- tehnologie de izolare care îmi permite să dau viață acțiunilor creative.

Outfit din colecția About me/Equilibrium 2019, credit foto Crina Prida, model Diana Buluga, locație sediu Create. Act. Enjoy

Q: Te-ai gândit să te alături și tu luptei împotriva coronavirusului în vreun fel? Dacă da, cum?

Prima dată o să fac o precizare…nu cred în ideea de luptă de nici un fel deși aș putea fi considerată războinică de felul meu- eu, personal nu am cum să lupt împotriva unei construcții în proporție de 80 la sută. Deci, nu, nu lupt.

Dacă ați avut curiozitatea să citiți cartea lui Baudrillard, Simulacre și simulare, veți înțelege cam cum stă treaba …realitatea obiectivă nu este un punct de referință, ci imaginea despre ceva nu există, ca și cu moda de azi, de altfel.

Outfit din colecția About me/ Seductress 2019, credit foto Crina Prida, model Sonia Ștefan, hairstyling Headline Studio& Academy prin Eveline Sabău, make-up Sabina Marc și Sonia Ștefan, locație Sun Garden Resort Cluj-Napoca

Daaar…am toată compasiunea pentru cei suferinzi și pentru cadrele medicale care sunt în prima linie. De altfel am contribuit printr-un afiș la o campanie vizuală realizată de Create. Act. Enjoy în scopul încurajării și susținerii cadrelor medicale ce se confruntă direct cu această problematică. De aici până la hiperbolizările unor situații este o cale lungă și greu de înțeles pentru mintea mea. Cred că manipularea prin frică este abjectă în condițiile în care zilnic mor oameni care suferă de afecțiuni grave, neluați în seamă, deoarece nu sunt considerați prioritari. Mi-ar plăcea dacă cineva ar face o statistică reală a celor care au murit din alte cauze în aceste două luni versus decesele de covid-19. Ar putea fi pretty enlightening.

Poster pentru campania vizuală inițiată de Create. Act. Enjoy pentru încurajarea cadrelor medicale pe perioada pandemiei

Q: Cum vezi atât viitorul brand-ului tău, cât și pe cel al modei din România în următoarea perioadă?

Afacerea mea este una mignonă deci nu prea mă simt amenințată. În măsura în care business-ul este mai mare, deopotrivă cu investițiile, și pierderile sunt direct proporționale. Dacă dețineam un atelier mai mare, cum era acum vreo 12-13 ani, desigur că m-aș fi resimțit mai puternic.

Rochie din colecția About me/ Playfulness 2019, credit foto Daria Langa, model Bia Baraboi, make-up Sabina Marc, Styling Călina Langa

Dincolo de asta activitatea atelierului se axează pe produse customizate iar producția serială nici nu există. Ceea ce se produce sunt produse gen slow-fashion construite cu manopere ce nu intră defel în categoria produselor de serie.

Custom made outfit pentru Loredana Danciu

Chiar și în izolare fiind, continui să lucrez ceea ce era deja demarat înainte de această situație. Principiul după care mă ghidez este foarte simplu. Nu creez decât pentru persoane care mă motivează și pe cât posibil încerc să fac doar ce îmi place chiar dacă asta poate suna utopic. De-a lungul anilor am acumulat multă experiență din punct de vedere tehnic, iar acest lucru mă favorizează azi din perspectiva mai multor aspecte.

Coperta look-book Urban Ladies 2017, design grafic Daria Langa, credit foto Daniel Horvath, model Diana Mosincat, Hairstyling Corina Costea, Make-up doina Bucșa, locație Cazino Cluj-Napoca

În ce privește viitorul românesc al modei în condițiile date, nădăjduiesc că se va produce o selecție binevenită. După cum știm cu toții, foarte mult din aspectul exterior al modei, adică imaginea sa, ceea ce se propagă vizual către public/consumator nu are neapărat ca punct de referință o realitate.

Datorită posibilităților nesfârșite și extrem de diversificate în domeniul construcției de imagine, ceea ce se vede nu este neapărat ceea ce este, iar eu cred că aici se va opera selecția. Nu doar că cei care nu vor rezista din punct de vedere economic se vor retrage dar și publicul va trebui să-și construiască prin discernământ și educație un gust competent care să opteze, în primul rînd pentru produse de calitate.

Cred că va prima calitatea, atemporalitatea unui produs asupra cantității și dorinței permanente de nou.

Q: Ce impact crezi că va avea această situație asupra domeniului modei, în general.

Valabil tot ce am spus mai sus. O să fie mai puțină extravaganță și ostentație, se va prioritiza mult mai mult. Să ne amintim colecțiile designerilor după septembrie 2011. Alte lucruri vor fura locul I pe podiumul neconsacrat al modei.

Custom made pieces 2013, credit foto Crina Prida, modele Eliza Ancău și Inesa Tighineanu, make-up Ioana Teban

Q: Ești optimistă sau pesimistă?

De felul meu sunt optimistă și cred că orice rău aparent conduce, de cele mai multe ori spre lucruri bune. Am testat asta de-a lungul vieții. Așa zisul rău se petrece ca să te scuture zdravăn și să te scoată din zona de confort, altminteri toți rămânem acolo, pasivi și câteodată chiar cataleptici.

În ce privește moda nu știu dacă fundamental mă interesează soarta ei la nivel global, mă interesează aspectul ei artistic, cumva mai presus de trenduri și direcții de sezon, iar aspectul acesta nu are cum să dispară peste noapte.

Etno Queen proiect în desfășurare, detaliu credit foto Daria Langa

Lasă un comentariu