Am rămas de căruță. Dar revin as always. Revin ca să vă povestesc pe scurt o experiență mișto trăită în seara aceasta.

Am participat la un webinar cu Ane Crabtree, designerul de costum al filmului Povestea slujitoarei. Desigur că acesta este cel care a făcut-o celebră și discuția a fost în principal legată de el.

O să redau ce îmi amintesc, ce m-a marcat și pun poze luate la cald în timpul webinarului. Într-un fel treaba asta cu online-ul ajută să te conectezi cu oameni deosebiți. care în alte condiții n-ar avea timp pentru așa ceva.

Ca să las și chestiunea cu coincidența deoparte să nu plictisim neo-progresiștii, care mai intră from time to time pe aici, nu pot să nu remarc similitudinea, asta ca să fiu în accepțiunea tuturor, dintre epoca pe care o traversăm și filmul în sine.

Ane Crabtree e o tipă foarte normală. A explicat cum tot procesul de creație de multe ori dislocă orice fel de imagine ți-ai crea tu prin anticipare, și că de foarte multe ori nu ai nici măcar timp să freci o schiță perfectă, lustruită și te rezumi la cîteva linii de croi cu bucățica de material aferentă.

A mărturisit că ei îi convine să nu știe de la bun început amploarea proiectului în care se implică pentru că acest lucru îi crează anxietate și că dacă descoperă lucrurile încetul cu încetul totul devine mai ușor.

Culoarea roșie a veșmintelor slujitoarelor, cea care îți dă fiori cumva, în contextul filmului nu a fost foarte ușor de găsit. Ideea de roșu persista în concept dar trebuia să fie un roșu care să se potrivească diferitelor nuanțe de piele ale actrițelor ce urmau să joace, așa că se plimbau cu bucățele mici de material pe care le lipeau pe obrazul acestora ca să verifice potriveala.

Asocierea roșului din hainele slujitoarelor nu este deloc întâmplătoare. Dacă ați văzut filmul știți că acestea erau singurele care puteau face copii, ce pe urmă le erau luați. Semnul fertilității feminine care este ciclul menstrual a inspirat această alegere, iar povestea costumelor în cadrul poveștii generale ține de creatorul său. Un fel de act de creație în creație, o idee mișto.

A povestit apoi, cum la unul dintre proiectele cinematografice- nu țin minte care- în care era implicată, regizorul și cei din echipa de producție doreau cumva să o zorească cu producerea costumelor, în sensul că i s-a sugerat să meargă la Macy’s să aleagă de acolo.

Foarte nice, ea ne-a explicat și presupun că și ăluia că ea nu face așa ceva. Să creezi efectiv costumele, nu să le achiziționezi din diverse locuri este mult mai satisfăcător atât pentru designer cât și pentru producție în general.

E ca și cum, ca mireasă închiriezi o rochie purtată de alta, asta e adăugirea mea 🙂 Deși după cum o să vedeți din poze, costumele sunt minimaliste, fiecare are o poveste ce sintetizează multe dintre căutările sale pentru personaje din diverse surse de inspirație.

De ce bat apa în piuă cu asta, e ca să se înțeleagă că nu e o muncă așa simplă cum pare, țac-pac, a apărut costumul.

Pentru soțiile sofisticate și sterile ale elitei inspirația preponderentă a fost din linia couture a anilor 50, minimalism și eleganță.

După derularea imaginilor s-au pus întrebări. Careva a întrebat cât este de greu să pătrunzi în această lume. Ea a răspuns firesc că lucrează cu două asistente, care au abordat-o pe Instagram și apoi și-au trimis resume-ul.

A accentuat importanța politeții și a manierelor de interacțiune cu persoana, chiar dacă nu o cunoști, importanța de a spune Thank you și-n general o atitudine fair-play, care poate funcționa ca un veritabil criteriu de selecție, (presupunând că vei lucra într-o echipă și că nimeni nu are chef de fițe și mofturi, sau de atitudinea că ți s-ar cuveni ceva)

I-a sfătuit pe cei care erau studenți să-și urmeze eroii din minte, indiferent ce ar presupune asta, și apoi a povestit cum tânără fiind și timidă a păstrat vreme de două luni numărul fiului Dianei Vreeland, dar nu a avut niciodată curajul să sune.

Acum putea suna ca fiind ceva amuzant, dar ideea de bază era să nu renunți și să încerci. Să urmărești fantoma aia din mintea ta, chiar dacă alții te pot crede nebun.

Creativitatea înseamnă să ai soluții mereu, indiferent de situația în care te afli. Era acasă la părinții săi, în Kentucky, pregătind o expoziție pentru decembrie în Australia. Îi lipseau ceva materiale, cum ne lipsesc tuturor în acestă perioadă, avea nevoie de un roz puternic și a cumpărat o orhidee de la Walmart din care a scos pigmentul.

V-am făcut părtași. See ya!

Lasă un comentariu