Am audiat undeva ceva, sau am citit treaba asta pe undeva, nu mai îmi amintesc cu exactitate sursa, că dacă ești critic mereu, înseamnă că ai o problemă, în primul rînd, cu tine. Acuma ce-i rău în a fi critic cu tine? Cred că nimic și este oricum mult mai bine decît să scoți mereu inepții sau aberații într-un fel de autosuficiență mulțumitoare în care te legeni satisfăcut ca într-un hamac.

Că dacă ești critic cu tine, înseamnă că ai standarde ridicate față de tine și față de restul. Desigur, asta dacă ești foarte onest în ce te privește.

Acesta este punctul meu etic de plecare în această postare. Să nu cumva să credeți că nu-mi pun problema dacă fac gratuit ceva. Și ca să plecăm direct de la mine, ca să nu existe alte surse, deocamdată, înaintea propriei mele persoane o să specific doar atît, că dacă actul creației tale nu este la nivelul inspirației- care funcționează ca o aură, ca o etichetă sau ca un titlu de glorie, ca o carte de vizită sau orice altceva onorant- acesta se anulează de la sine.

Da, da. Exact așa. Se anulează. Este ca și cum te duci la mărire de notă la un examen și-o faci lată. Iei notă mai mică decît aia de dinainte. Ca să revenim la mine. Colecția mea Beautiful stă bine, merci, pe stand by. De ce? Păi de aia că inspirația bate la popou rezultatul meu de pînă acum, ori ”așa ceva nu se ezistă”. Ea nu va ieși public, pînă nu sînt eu mulțumită de finalitate, deci, rezultă că sînt critică. Și dacă tot sînt critică cu propriile- mi produse îmi permit să fiu și cu altele, ale altora. Pentru că a fi critic cu tine mai întîi, denotă o formă de respect față de public, față de auditoriu. Dar, recunosc că eu vin dintr-o altă lume, cum mi s-a mai spus, nu odată, unde aceste valori erau esențiale. Probabil că nu mă potrivesc în lumea lui ”las’ că-i fraier și plăteste”, ”vrem moca totul”, ” las-o așa că nu se prinde nimeni”, și alte asemenea bunătățuri galante.

Dar să nu uităm, că vorbeam despre inspirație. Inspirația e muza aceea ingrată, care te vizitează cînd are ea chef. Dar muza aceea vine la tine cînd ești pregătit. Ea apare cînd ai făcut acel procentaj magic de 99 la sută transpirație, și vine ea cu acel 1 la sută să-ți dea vraja, glamour-ul- că tot vorbim de modă, să-ți pună aureola pe cap, talentatule ce ești tu!

De ce nu vine ca o epifanie decît de rareori? Hmmm… pentru că și pentru epifanii trebuie să fii pregătit, selectat, privilegiat. De aici rezultă că numărul celor loviți de har, nu are cum să fie imens, nicidecum. Dar că efortul sau pregătirea, sau truda este o condiție în sine pentru ceva durabil, inspirat, plăcut, marcant, este un lucru cert. Să începem cu exemplele ca să pricepem cum stă treaba:

Yves Saint Laurent este cel care s-a inspirat din pictura lui Mondrian ”Composition with Large Red Plane, Yellow, Black,Gray and Blue’‘ din 1921 și a creat o piesă celebră azi, rochia Mondrian:

Dacă ați văzut filmul din 2014, Yves Saint Laurent în regia lui Jalil Lespert, există o scenă cu YSL chinuit tare, într-o noapte, cînd tot desena și schița iar dintr-o dată, cumva, se repede spre albumul Mondrian. Că reflectă sau nu, realitatea istorică puțină importanță are, ceea ce este definitoriu și trebuie înțeles este tocmai această trudă fără de care inspirația nu fîlfîie pe la urechile tale. Iar chestia asta se vede, nu poți minți pe nimeni.

Tot YSL este cel care a adus în modă printr-un twist inteligent smokingul masculin în vestimentația feminină, la fel de inteligent, cum cu ceva zeci de ani înainte Chanel a adus ideea de masculin în vestimentație nu doar prin adoptarea tricoului marinăresc cu dungi. Dar trebuie să ai nas, și pare că la o mică răsucire a semnificațiilor obții declicul scontat.

Coco Chanel și Gigot în 1930
Helmut Newton pentru French Vogue 1975

Diferiți designeri au diverse inspirații. Vivienne Westwood este cunoscută pentru inspirația sa constantă din kiltul scoțian, pentru preferința pentru tweed- stofa specifică în carouri folosită în confecționarea acestora, dar mai este cunoscută și pentru folosirea unor simboluri specifice aristocrației britanice, coborîte la nivelul purtătorului de rînd. De la ea a apărut această idee care combină crinolina cu trimitere la perioada victoriană și ideea de fustă mini, cea promovată tot de o britanică Mary Quant-mini-crini, ca să nu mai vorbim despre dubla semnificație conceptuală antagonică care le îmbină pe cele două- crinolina văzută ca restricție în exprimarea feminității iar mini-jupa ca eliberare a acesteia, designerul fiind cunoscut pentru colecțiile sale cu mesaje subversive contra establishment-ului social și politic.

Vivienne Westwood 85-87 collections
Vivienne Westwood mini crini

Este cît se poate de evident că inspirația poate veni de oriunde, dar trebuie să fie măcar la nivelul calitativ inițial, dacă nu peste el. Istoria costumului oferă la rîndul său nenumărate motive de inspirație, dar pentru a face ceva inedit, deosebit, de a aduce un stop de nou printr-o interpretare personală este obligatoriu să nu te oprești la zvonuri despre sau la suprafețe.

Orice designer ați lua și i-ați studia parcursul profesional, veți vedea că are temele sale favorite, Ralph Lauren are obsesia pentru country-side-ul american, Galliano, cel de pe vremuri, pentru curtezanele de lux reinterpretate în cheie modernă, etc. În momentul cînd vezi motivul de inspirație și privești colecția, ele trebuie, este obligatoriu, să te trimită cu gîndul la acesta, dar nu prin copiere ci prin interpretare personală. Iar aceasta dragii mei nu vine decît după studiu, în zilele noastre.

Ralph Lauren cu modelele sale prin anii 80
John Galliano 1998-1999

Și ca să dau iar din casă, cînd făceam research pentru Beautiful, am citit că Madeleine Vionnet, cea care a lansat tăietura materialului în biais în fashion era fascinată de anatomia umană și căuta ca tăieturile rochiilor să pună în valoare musculatura spatelui- accentul multor rochii din anii ’30 fiind pe spatele pieselor. Ei, de la această idee am pornit cu desenul. M-am oprit că nu sînt încîntată de materiale, asta este explicația. Nu-ți poți fura cușma singur, cum am văzut azi, printr-o întîmplare în niște așa zise colecții inspirate din regina Maria a României, pe care o și ador, zău așa. Că ce-o fi avînd regina biata, cu ce se vede în imagini este un bun semn de întrebare…o pafta metalică, o ie, un pic de blăniță, mai înțeleg, dar cu transparențe negre și spielhosen mi-e foarte greu să pricep ce teren comun există.

Nu poți lua ideea de păsări brodate, că-s păuni sau alte zburătoare și s-o lipești într-o colecție că e trendy. Dacă în acel sezon, un singur designer a mai făcut chestia asta e nasol. Dincolo de asta dacă sînteți curioși vizitați linkul, că eu la mine pe blog nu mai postez chestii de proastă calitate.

Victoria Beckham Bird Dress

În fine- mult zgomot pentru nimic. A se reține ideea de bază, aceea dintru început. În rest, săracii de noi, traversați de multe dominații prin istoria zbuciumată am rămas amprentați cu toate influențele inclusiv de comportament și vestimentație ai asupritorilor. Iar subconștientul-fie el individual sau colectiv se curăță doar prin amprentarea cu alt tip de modele. De aceea și bat aici din gură. 🙂

Lasă un comentariu