Goana după imagini flatante este preocuparea de bază a zilelor noastre. Ne putem întâlni frecvent cu acest tip de acțiune.

Pe de-o parte este cumva firesc, căci dacă imaginea despre tine- atenție- intenționat folosesc despre și nu a ta (imaginea despre tine nu este totuna cu imaginea ta) e o nuanță foarte fină aici, sper că este detectabilă- deci, dacă această imagine nu există prin extensie, nu exiști nici tu.

Ar fi perfect de înțeles acest lucru în cazul persoanelor publice, dar granițele între ceea ce reprezintă o persoană publică cu o anume autoritate în orice fel de domeniu și o persoană obișnuită s-au estompat demult.

Iluzia vizibilității de pe rețelele de socializare nu este nimic mai mult decât o iluzie, sper că nu ne mințim. Există categoria persoanelor care neavînd un domeniu în care să se poată personaliza sută la sută, aleg să demonstreze cu orice preț ce viață interesantă au.

Dar vorbeam despre imagine. Am fost mereu fascinată de acest lucru încă din anii când îmi pregăteam teza de doctorat.

Atunci m-am întâlnit cu Jean Baudrillard cu cartea sa Simulacre și simulare scrisă în 1981, care mi-a întărit teoretic și fundamentat ceea ce doar intuiam în acel moment. Nu fac teoretizări ample pe acest subiect aici și acum, vreau doar să precizez că ultimul dintre cele patru stadii ale imaginii este cel în care ne manifestăm noi astăzi.

Dacă ne luăm, pe scurt, după teoria sa, imaginea, de-a lungul istoriei, a trecut prin patru etape distincte: prima era cea în care imaginea reflecta o realitate existentă, a doua era cea în care imaginea masca și denatura realitatea, cea de- a treia masca absența unei realități iar ultima dintre ele nu mai avea absolut nici un fel de punct de referință în realitate, fiind propriul său simulacru.

Pur întîmplător m-am aflat zilele trecute la un eveniment de fashion loco mult trîmbițat pe rețelele de socializare. Nu aș fi participat dacă acolo nu prezenta un prieten de-al meu la care țin mult. Nu discut acum colecțiile prezentate căci am înțeles că exceptându-i pe cei invitați restul plătesc ca să poată să-și expună așa zisele creații.

Ce m-a frapat teribil a fost cum lumea se înghesuia la un panou din acela care atestă coolness-ul evenimentului unde doreau să fie pozați. Lumea era formată din doamne și donșoare care vor să cucerească, după caz- un iubit, Internetul, un soț, un sponsor, cohorte de admiratori sau mai știu eu ce-sau toate la un loc.

O cucoană cu un turban negru cu auriu pe cap și cu o blană ce părea naturală defila semeață pe acolo ca să fie văzută.

O altă domnișoară care, ulterior aflăm că e ”designer” deși își dorea și o carieră în modelling, aflăm tot atunci- într-un mix binecunoscut pe plaiurile noastre mioritice, se plimba și ea înveșmîntată cu o rochie roșu aprins din ceva material sintetic cu irizări sparkling argintii, scurtă dar cu o trenă ce fâlfâia numai atâtica cât să acopere posteriorul, dar cu umeri goi și spate gol prevăzut cu șnuruleț și cu niște mîneci ”gigot” adică foarte bufante. Imagine. Da proastă rău. Simulacru a ceea ce nu are nici în cap, nici în dotare și pe scurt în nimic.

O altă divă, de data asta mai rafinată, îmbrăcată cu o rochie midi fluidă cu un pattern animal print, o apariție, de data asta diferită și unde se vedeau banii, neicușorule- căci se văd- s-a chinuit în repetate rînduri la panoul coolness căci probabil nu ieșeau lucrurile cum voia ea.

Cei care prezentau coborau repede și veneau să se tragă în chip acolo. Mai mulți erau preocupați de fapt, de propria lor persoană văzută la eveniment decît de ceea ce se petrecea acolo, nu că ar fi avut motive temeinice în acest sens.

Treaba care m-a întristat, a fost de fapt, că dincolo de aceste aspecte hilare sau grotești, ce se transmite subliminal din aceste experiențe este existența unui real interes pentru modă, aparență și imagine, dar cei mai mulți nu au nici cea mai elementară educație de stil, estetică și cultură vizuală cu care să susțină astfel de evenimente și apariții. Și e trist și deopotrivă frustrant.

Continuăm să funcționăm pe ideea că rochia de gală înseamnă sclipiciuni, mulăciuni combinate cu dezbrăcăciuni.

De ce iubesc istoria modei? pentru că ea dă seama cel mai bine de nivelul de educație al femeilor din anume perioade. În funcție de preferințele lor puteai știi exact ce gînduri le animă.

Imagine din expoziția Adinei Nanu de la Biblioteca Națională ianuarie 2018

Acum, chiar dacă ai acces la piese scumpe de designer occidental asta nu reflectă realitatea profundă. Ba chiar o truchează, sau maschează ceva ce nu există.

Din păcate moda este vinovată pentru construcția de imagine. Cu aceasta se ocupă.

Și o să închei această postare legată de imagine cu o simplă concluzie pe care am tras-o în urma unei ședințe foto făcută recent într-o locație exquisite, imagini (ce vor fi folosite pentru portofoliul About me) aparținînd Crinei Prida.

Credit foto Crina Prida
Model Sonia Ștefan
Hairstyling Eveline Pănescu
Make -up Sonia Ștefan
last but not least, dress Călina Langa
Locație Sun Garden Resort
Noiembrie 2019

Ceea ce o echipă livrează în termenii unui concept stabilit în comun nu mai ține de nici un fel de realitate profundă. Modelele frumoase în fapt real, dobândesc prin intermediul vestimentației, make-up-ului, hair-stylingului și atitudinii propuse de fotograf, într-un cadru atent selecționat și dirijat dar și ochiului său, un halou care nu mai ține deloc de reflectarea realității ci de mascarea sa și denaturarea sa, un fel de vrăjitorie, magie- cum de altfel și originea etimologică a cuvântului glamour ascunde în rădăcina sa.

Cam asta cu imaginea. Cât despre vot, am votat fiți pe pace! 😀

Un P.S. răutăcios…Numai hoțului îi e frică de furat…



Lasă un comentariu