Pe vremea când site-ul Fashion&Beauty.ro era în apogeul său, iar parte dintre noi, ca profesioniști, ne bucuram de articole cu substanță și informație de un nivel calitativ  cum acum nu mai găsești decât rareori, rubricile scrise de Octavian Sever Coifan, arhitect, designer și mai ales parfumier de înaltă elită, trăitor în Parisul Franței, (ca să-mi parafrazez articolul anterior, cu tenta de ironie inclusă) făceau deliciul meu personal. Nu-l cunoșteam pe Octavian atunci, decât prin urma virtuală. Mai târziu, am avut ocazia să ne ”re-cunoaștem” și în viața reală, fapt ce mi-a produs o  la fel de reală bucurie. Ne cunoșteam din împărtășirea, îmi place s-o cred, acelorași idei în care nota dominantă, (că tot vorbim de un maestru parfumier) era aceea dată de credința în valoare, ca atribut esențial, valabil pentru domeniile artistice în care ne manifestam.

Aceasta este introducerea pentru un status aparte ( nu avea cum să fie altfel) pe care l-a postat în circuit închis pe pagina sa de facebook, status pe care cu permisiunea sa,  îmi permit să-l postez aici,  ( în care am avut onoarea de a fi etichetată) împreună cu imaginea care l-a insoțit, din aceeași dragoste de modă și de frumos, la modul absolut și ideal, care ne animă pe mai mulți și în care, poate, prostește și naiv, după unii, continuăm să credem.

5 dorințe la modă în 2016 cu parfum rue Cambon

”1) Aș dori să citesc o lucrare critică despre ce s-a întâmplat în moda românească în ultimii 25 de ani. S-a așternut suficient timp, a trecut perioada « speranței » din categoria « hai să promovăm », s-a așternut praful peste multe colectii, s-au « dovedit » multe nume și pseudo-nume. Și, totuși, s-au întâmplat lucruri frumoase care caracterizează o perioadă, o generație. Eforturi, dezamăgiri, realizări. Cred în noțiunea de critică și analiză obiectivă pentru că PR-ul ultimilor 3 ani a nimicit orice tentativă de a vedea lucrurile obiectiv. Primesc constant comunicate pe mail de la cei care s-au specializat în a « mima » moda. Sunt nume pe care, inevitabil, le-am uitat. Nume care, acum 20, 15, 10 ani m-au emoționat și care fac parte din istoria mea. M-aș bucura să mi le reamintesc, măcar printr-o schiță. Sunt altele, faimoase pe TV, în Libertatea sau Click, despre care aș vrea să știu adevărul pentru că sunt sătul de conspirația media $$$.
2) M-aș bucura enorm să văd o istorie a costumului românesc, frumos ilustrată. Cărțile mele din arhivă sunt extrem de prost ilustrate (ca imagine sau schițe) și nu m-au inspirat niciodată să desenez. Lipsește ceea ce francezii numesc « le rêve ». Nu m-am gândit încă să ilustrez o istorie a costumului, dar știu că un desen superb face cât o mie de pagini. Este puterea artei.
3) Aș fi extrem de fericit să răsfoiesc un album despre identitatea națională în modă. Este un subiect care îmi este foarte drag. În același timp, am constatat că entuziasmul naiv fără o susținere academică nu servește nimănui. Cunosc foarte bine etnografia din țările vecine și nu mă pot entuziasma de fericirea celor care redescoperă România prin ignoranță. Aș fi dorit să pot studia în detaliu resursele etnografice naționale și interpretarea lor “fashion”. Pe cât de mult ador ideea valorificării creative a unui patrimoniu, pe atât de mult detest ideologia, care inevitabil te pune într-o poziție dificilă atunci când ai o viziune critică. Moda și designul (de produs ori modă) nu înseamnă reproducerea « ad litteram » a motivelor de la Muzeul Țăranului Român și nici decuparea unor produse vechi pentru a fi aplicate pe tricot nou amplificând “creația” prin PR.
4) Aș adora o ediție jubileu despre învățămantul fashion românesc în ultimele decenii. Ilustrații, desene, teorie. Majoritatea profesorilor intra în pensie foarte curând. 3 ani maximum, conform legislației. Chiar dacă moda românească nu e ca la Paris, iar sistemul modei e mai mult în zona poetică, s-au făcut lucruri frumoase, chiar foarte frumoase. Și, mai ales, pline de pasiune, strădanie și inerentele dificultăți. Există, sunt convins, aspecte originale și viziuni care pot fi transpunse de viitoarele generații în practică. Lucruri care pot inspira pe cei din generația « money & PR = everything ». Sunt lucruri unice și noi. Așa ceva nu a existat în etern adorata perioada “interbelică”. S-a creat un fundament. Cu bune, cu rele, dar este, totuși, unic în istorie!
5) Aș fi extrem de fericit să descopăr un album /manual românesc de ilustrație de modă. Eu sunt extrem de dotat în materie de desen, sunt arhitect și am în spate ani de muncă la planșetă. Cu toate acestea, am considerat că talentul meu grafic pălește în fața unor amici din TM, CJ sau București și m-am simțit mereu în competiție în zona fashion. Nu îi numesc, ei sunt idolii mei contemporani, și prieteni, hărăziți de Cel de Sus. Din păcate, ilustrația și direcția artistică lipsesc cu desăvârșire în RO. Reviste ca ELLE, Beau Monde, Harpers Bazaar sunt niște kkturi în materie de design, ilustrație sau modă. Corporate press. Nulitate absolută în raport cu propria istorie de presă ori în raport cu persoanele cu talent din RO. Ca designer m-am simțit “jignit” în ultimii 3 ani. În trecut s-ajuns chiar la « prostituția » profesională fără echivoc. Lipsesc aceste talente imense. Cele pe care am avut fericirea să le cunosc personal în RO și care m-au determinat să muncesc și mai mult dpdv grafic. Nu există moda pe calculator / iPad/Iphone/Instagram și alte lăbăreli de PR. Moda nu există decât în mintea designerului, pe coala albă și pe manechinul din față. Restul e industrie, dar ceea ce inspiră după efervescența efemerului de podium, și succesul iluzoriu al unei colecții din o mie, este talentul individual. În epoca în care orice fată e « contesă » (apropos, o prăjitură foarte bună) ori divă digitală, expresia grafică personală e amprenta personalității. Aș dori sa văd aceste talente concentrate într-un album pentru viitor. Albumul pe care mi-aș fi dorit să îl am în 1990 ca să învăț ceea ce știu azi.”

1915789_10156426143075274_4940967862943665037_n