Fiecare dintre noi, cei care ne iubim profesia, înțelegem conform crezului personal să ne  identificăm cu acesta și să ne justificăm cu argumente, poziția adoptată.

 Asta era pe post de intro. 
Normal, că dacă tu te consideri un individ aflat într-un presupus proces evolutiv, profesional, spiritual sau afectiv ajungi să te chestionezi, să-ți pui mereu întrebări. Când unele răspunsuri îți vin din afară, asta nu poate decât să te fericească. Pe acest fundal se așează postarea mea de astăzi.
Motivul inițial de la care am plecat în research-ul meu se află în declarația cunoscutei Li Edelkoort care prognoza sfârșitul modei așa cum o percepem azi și o eventuală întoarcere la maniera de creație specifică couture-ului de altădată care presupunea nu doar o abordare personalizată în funcție de cerința specifică a clientului ci și un design și o tehnică pe măsură.

Nu am de gând să trag spuza pe turta mea, spunând, încă o dată,că asta agreez cel mai mult ca manieră de creație, încă din vremea studenției mele. Nu. Am să explic, atât cât pot de succint cum s-a născut termenul de neo-couture și voi încerca să exemplific cu imagini această variantă în, care, poate, s-ar putea regăsi și moda românească la un moment dat. Da, iar mă ia pe sus optimismul na(t)iv.
În paranteze, fie spus, nu mai pot posta nimic decât dacă am timp și merg în ritmul meu în care nu mi place să fiu constrânsă de timing și alte considerente stresante.

Probabil, că voi continua să aleg teme care presupun o muncă de studiu înainte de publicare și atunci simpla postare săptămânală își va pierde ciclicitatea. Asta, era ca o explicație pentru rarefierea postărilor Divei din ultima perioadă, nepremeditată însă.
Termenul de neo-couture s-a născut la începutul anilor ’90, în Olanda, într-un context cultural specific, în care designeri, arhitecți și artiști au sesizat, într-o perfectă sincronicitate lipsa unei amprente naționale în tot ceea ce presupunea demersul de creație pe diferite domenii artistice. Alexander van Slobbe, designerul care a creat label-ul Orson+Bodil împreună cu Nannet van der Kleijn, povestește într-un interviu cum una dintre ideile lor cele mai bune s-a concretizat în inventarea acestui termen care îngloba perfect ideea comună vis-a-vis de ceea ce trebuia să reprezinte la momentul respectiv, moda, în Olanda, în condițiile sufocării pieței cu tipul de design serial promovat, întâi de mărci proprii, ulterior înghițite de lanțurile uriașe gen Zara și H&M.
 Dincolo de acest tip de design, tot ce ar fi putut reprezenta așa-zisul design de autor se găsea într-un impas formal și stilistic,  care necesita o perspectivă revigorantă și o estetică nouă potrivită contextului lor cultural.
Revizitând zonele de couture specifice anilor 50 și folosind termeni ca reconstrucție în opoziție cu deconstructivismul tipic Margiela consacrat în anii 80 și extrem de imitat și folosit, prin colaborări cu artiști și arhitecți au reușit, în timp să construiască un brand aparte, cu suflet național într-un perfect spirit de cooperare.

La începutul anilor 90, acestia au inceput sa folosească termeni împrumutați din artele plastice – minimalism- neștiind că acesta avea să devină un trend marcant pentru acea perioadă, și care definea perfect tipul lor de experiment neostentativ și oarecum introvertit.

Orson+Bodil

Orson+Bodil

Van Slobbe povestește, apoi, foarte interesant despre diferitele sale colaborări, în care spiritul de echipă și viziunea asemănătoare au adus succesul brandului său, începând de la imaginea promovată și terminând cu arhitectura și designul interior al magazinului de care a fost responsabil arhitectul Herman Verkerk, care, sublinia, odată mai mult tot conceptul lor diferit de ce se făcuse în moda unei țări neconsacrate pe tărâmul modei occidentale.
Era aceasta, o perspectivă diferită care a continuat să se amplifice pe măsură ce anii au trecut și să dobândească semnificații din ce în ce mai profunde, într-o lume preocupată strict de aparență, business și vandabilitate în exces, urmată de aruncarea efectivă a produselor,cum explică Nannet van der Kleijn într-un interviu vizionat de mine pe Vimeo.

Orson+Bodil

Perspectiva lor înglobează și ideea că mâna artizanului, a meșteșugarului este la fel de importantă ca cea a designerului, pledând pentru  tipul de produs hand-made, care nu înseamnă deloc, așa cum s-ar putea crede renunțarea la beneficiile deloc de netăgăduit ale tehnologiei secolului actual, ci folosirea lor, alături de așa-zisele imperfecțiuni ale mâinii artizanului în conturarea unui tip de produs hand-made  și deopotrivă, heart-felted, termen, pe care, personal, îl găsesc genial, (și mi pare foarte rău că nu mi aparține) ca etichetă a ceea ce ar trebui să fie un produs vestimentar personalizat. 



De fapt, întreaga pledoarie pentru acest mod de creație se găsește în reconsiderarea valorică a tipului de relație dintre designer și producător, relație rătăcită bine de tot în sistemul industrial, gigantic al modei.  Ceea ce a fost esențial în experimentul lor a fost exact acest tip de relație, mult mai productivă, experiență care poate conduce la inovație de ambele părți
 În plus, dezvoltarea unei experiențe comune înseamnă că meșteșugul  se trăiește ca o stare comună de schimb de impresii și de opinii, un mod de a învăța, de a memora. Artizanatul înseamnă meșteșug și ierarhie, înseamnă un mod de învațare și un instrument fantastic de cultivare a memoriei.. Meșteșugul, ideea de artizanat, în cel mai curat sens al acestuia,  țin de un anume loc în spațiu, de un anume tip de cultură și asta face exploatarea imposibilă. 
Delpozo

Zac Posen

Cred, cu tărie că acest tip de viziune, ar salva și ceea ce îmi place să consider ca fiind moda românească. 

 Nannet van der Kleijn, întrebată în interviul de pe Vimeo, al cărui link vi-l postez pentru deplina conformitate, întrebată fiind ce perioadă putem spune că trăim acum spune, un pic amuzată că trăim o perioadă Detox…mi-a plăcut formularea, pentru că la fel consider și eu. 

Ea pune un accent deosebit pe ideea simțirii materialelor la propriu de către viitorii designeri iar interviul se desfășoară pe fundalul derulării unor imagini în care studenții  produc efectiv creațiile proprii, în totală opoziție și distanță cu ideea intangibilității geniului creator al designerului și necontaminarea sa cu producția efectivă. 
imaginea unei cliente fericite cu tag pe pagina de Facebook a studioului de creație a lui Nanet Van der Kleijn
Imagine din Studioul lui Nanet van der Kleijn
Imagine din studioul lui Nannet van der Kleijn…producția… pare ceva foarte cald, personalizat și intim