Acum 18 ani lucrurile erau foarte diferite şi pentru mine, ca, de altfel pentru toţi. E greu de prins în cuvinte ceva simţit foarte intens şi, mai ştiu că pare foarte plictisitor şi sentimentalist să faci oda copilului tău. Nici nu am de gând să fac asta pentru că în imagini tot ce nu se poate pune în cuvinte trăieşte diferit şi mult mai intens.
Copiii sunt, în egală măsură motivul cel mai bun aducător de fericire, dar în egală măsură metronomul ritmat care ne măsoară curgerea continuă. Da. Un paradox. Ea e Daria mea, care a împlinit azi 18 ani. Mulţumesc Crina pentru nenumăratele oglinzi superbe în care i-am putut vedea sufletul atât de diferit şi totuşi acelaşi.
Leave a Reply