Cred că ultima chestie care mi s- ar potrivi mie, ar fi aceea de a da reţete despre cum să te îmbraci, porţi, cosmetiza, etc.
Cred, totuşi, într-o variantă de direcţionare, pe care mi-o imaginez foarte light, prin exemplul propriu. Greşeala mea este să persist în ideea  că rafinamentul, subtilitatea, neostentaţia, antiteza lui cool, atât de so-used în zilele noastre, cu valenţe deja, de categorie estetică  sunt perceptibile, şi nu doar atât ci, ar putea fi chiar gustate şi uzitate în rândul feminin. Nu vreau, deloc, să fac pe interesanta, astăzi, şi să ţin prelegeri, în primul rând, pentru că e miez de august.
Orice chestie cu un uşor iz de profunzime se loveşte instantaneu de lenea şi căldura estivală. Acum vrem să fim relaxaţi, cu orice preţ, dar ce unii dintre noi nu ştiu, este că, relaxarea nu este sinonimă always cu superficialitatea- nu mă pot abţine, ce să fac? 😀
Bon…şi mă gândeam eu azi, aşa…dat fiind faptul că e duminică de miez de august, ce aş putea posta pe blog ca să fie în ton cu atmosfera generală de lentoare şi dorinţă de a nu fi deranjat cu chestii grele, problematice, existenţiale.
Mai povesteam odată, tot aici, că dacă n-am de cele mai multe ori, idee despre ce o să scriu, problema se rezolvă spontan când mă aştern pe scris. Ei, azi, n-a fost chiar aşa. Pe când ieşeam din casă cu planul clar de răsfăţare personală în minte ( that means shopping ) îmi povesteam cum voi da skip de la postarea săptămânală pe blog pentru că sufăr de aceeaşi lentoare ca toţi ceilalţi şi mintea mea nu este traversată de nici o idee care merită postată. Cu latest Parov Stelar în căşti am pornit în aventură.
Trebuie aici să specific că pentru unii, unele din noi, singurătatea reprezintă un avantaj…mai ales, pentru cele prinse în familii. Timpul care rămâne pentru tine, este infim şi de aceea trebuie preţuit orice moment din acesta. care te gratifică. Ştiu că nu mă credeţi, cele care sunteţi singure perioade mari de timp. E ca perspectiva şoferului diferită de a pietonului.
Timpul pentru tine este cel în care înţelegi să faci tot ce ţi-ar cădea bine şi nu apuci altădată, începând de la a găti pentru tine şi a nu mânca pesmeţi că n-are cine să ţi laude mâncarea sau că nu ai chef de gătit aşa de una singură.
 Am început răsfăţul cu cosmeticale, pentru că s-au  terminat, scrub şi unt de corp, ser pentru ochi şi buze şi rimel, plus o lufă nouă.
Am trecut la lenjerie, una din slăbiciunile mele, asta se trece sub tăcere. spun doar că dintre toate firmele pământene 😀 de lenjerie, eu iubesc La Perla.

Prea multe branduri nu o să vă specific, am spus de La Perla pentru că sunt superbe produsele şi prohibitiv de scumpe, nu înţelegeţi că am ruinat bugetul pe vară  cu aşa ceva. Cred în produsele româneşti cu tărie şi în calitatea lor şi mi-e ciudă pe cei care, din snobism, nu înţeleg să le descopere. Cosmeticalele sunt de firme consacrate româneşti şi mă mândresc cu asta.  Cât pot, voi achiziţiona mereu produse româneşti, dacă îmbină calitate şi preţ negonflat şi asta ar trebui să facă toată lumea.
Acum, în timp ce scriu simt cum începe, vag, să mă roadă o umbră de vinovăţie pentru că e deja, aproape seară şi eu nu am făcut ceea ce mi-am propus, adică să pregătesc un festin culinar pentru fie mea ce se întoarce de la Summer Well Festival, mâine,  şi boemia din casă, e chiar prea de tot şi trebuie reglată.
 Trec peste, ca să termin povestioara de vacanţă ce se desfăşoară în timp, aproape real. Mă ajută spritzul  Sauvignon Blanc, rece de lângă mine.
Una peste alta, răsfăţul a trecut pe la chioşcul de reviste şi ziare de unde am înhăţat două reviste Psychologies la preţ de una- asta e avantajul verii, printre altele pe care, alături de achiziţia de săptămâna trecută de la Humanitas, din Sibiu, o carte şocantă pentru multe dintre femeile şi bărbaţii din România sec.XXI, unicul exemplar rămas, evident, pentru mine la mega-preţul de 10 lei, redus de bună seamă, le voi studia în liniştea picurată a serii.
 Cartea se cheamă ” Fantasmele erotice ale femeilor” de Nancy Friday şi a apărut la editura Trei.  Nu mă lansez gratuit în aprecieri, voi spune doar că merită citită, şi da, este pentru cei curajoşi.

În plus ţine de spiritul de vacanţă. Când am dat titlul acestei postări aveam în minte, foarte clar că renunţatul la tine, ca femeie, nu se referă doar şi strict la aspectul fizic. Se referă la TOT ce presupune feminitatea, global, sunt sigură că se înţelege.
Haine nu mi trebuie pentru că mi le fac singură dacă mă taie nevoia, deci ca o pseudo-gospodină ce sunt m-am îndreptat spre răsfăţul culinar. Am ales simplu pentru mine, singură,  file de cod la grătar, cu salată verde creaţă cu lâmâie şi ulei de măsline, plus paharul de demisec. Am ajuns acasă, am hrănit cele două pisici, una musafiră şi pe Pierre, câinele Dariei, după care m-am ocupat, elegant, de mine. Nu pierdeţi timp preţios vara în bucătărie,  ca să aveţi timp de citit sau de scris, sau de uitat la filme…pregătirea hranei mele a durat 15 minute.  Am mâncat-o ca o mare doamnă, în sufrageria răcoroasă şi umbrită, cu tacâmurile de argint rămase de la străbunica mea cu sânge slav, pe fondul muzical asigurat de Jehro, ultima descoperire datorată Mihaelei., cea geamănă cu mine în multe opţiuni.

Acum sunt pe terminate cu postarea, vă mărturisesc că nimic din ce am plănuit pe seara asta nu va avea loc, pentru că voi ieşi la terasă, cu nişte prieteni buni de tot,  deşi vroiam să gătesc, dar e şi mâine o zi pentru asta, iar prăjitura cu mere de vară din grădina lui Teo şi Crina poate aştepta guriţa Dariei care va sosi, abia mâine seară. Updatez cu imagini dezirabile mâine.
SO, DON T FORGET ABOUT YOURSELF…and…THE REST WILL FOLLOW.
P.S acum se vede/citeşte că aparţin zodiei Taur…aviz amatorilor….:))))))
Updatarea promisa cu tarta, de fapt se cheamă plăcintă americană cu mere…