Gânduri de Paşti pentru cei dragi mie

Pentru mine Paştile au savoarea copilăriei, ca, de altfel şi Crăciunul. De ce păstrăm în memorie cu pregnanţă momentele acelea nu mi dau seama, poate pentru că erai fericit necondiţionat şi răsfăţat peste măsură, pentru că toată lumea aia mare se învârtea în jurul micului tău univers în care trebuiau să te facă fericit…erai comoara şi nimic nu era prea mult pentru asta.



Acurateţea cu care păstrezi asta în memorie, mirosurile, amintirea culorilor şi  întreg contextul este aproape de perfecţiune pentru cei care au fost fericiţi ca şi copii. Noi doi, eu şi fratele meu geamăn am avut o copilărie de basm, cum, cred puţini au, material potrivit ca să creştem plini de încredere în noi, pentru că iubirea naşte iubire, nu se poate altfel. Scena pe care mi-o amintesc cel mai bine era aceea, când deja nu mai aveam răbdare şi căutam în grădina plină de iarbă verde şi păpădii urma lăsată de iepuraş, nerăbdarea pe care o aveam fugind într-un du te vino din casă în grădină. Cerul era albastru perfect, ce ciudat, în copilărie nici nu ploua parcă de Paşti :), iarba era verde şi percepută înaltă de către noi mititei…mirosind a viaţă încălzită la sânul soarelui…ca şi pământul. Iepuraşul ăsta era tare şmecher, la fel ca şi Moşul căci nu ştiu cum nimerea de fiecare dată cu pachetoaiele fără să l vedem. Presupun că iepuraşul nostru era foarte plin de imaginaţie. Le găseam într-un târziu şi începea delirul şi gălăgia.

 Mai ţin minte înconjuratul bisericii în Noaptea de Înviere şi mai ştiu că atunci mirosea a ploaie, că trotuarele erau ude şi eu cu bunica de mână nu pricepeam de ce trebuie să stăm atâta până luăm lumina aia, care picura apoi şi mă frigea la degete.
 Am crescut…Paştile din adolescenţă mi le amintesc cu poveştile de la părintele Camil, un personaj deosebit şi cu băuta decentă dar vajnică de după slujbă. Îmi amintesc Paştile cu fetiţa mea care creştea şi avea în fiecare an instalaţii de baloane colorate şi diverse chestiuni atractive în dimineaţa de duminică…şi bucuria şi gânguritul ei…şi acum ea decorează ouăle de Paşti.

 Paştile sunt pentru mine, tot acum, zile de odihnă şi de oglindă întoarsă către sufletul meu, doar al meu. Un timp preţios, pe care altfel nu l am.Un fel de înviere personală, din tristeţi şi încercări acumulate, dacă mi pot permite să spun aşa. Da, consider această Sărbătoare un timp ideal pentru introspecţie şi regăsire şi nu pot decât să vă doresc asemenea.

Imaginea a doua şi ultima  sunt ale Crinei  şi includ creaţiile mele…i le am ales dincolo de sensibilitatea şi povestea pe care o au în spate pentru că se colează de minune pe amintirile mele, pentru că sunt acolo, departe, inapoi unde de multe ori aş vrea să fiu printre cei dragi care acum nu mai sunt. Pentru că, într-o formă ciudată primăvara n a venit cu adevărat decât în colecţia mea…şi continui să o aştept.
Cristos A Înviat!

Previous

STATEMENT II

Next

Seria si unicatul- femei si vesminte

2 Comments

  1. Creatile tale sunt interesante si ma intriga nitel. Sunt parca facute sa nu le intelegi la prima vedere, dar sa-ti ramana pe retina dupa ce ai incetat sa le mai privesti. Sarbatori fericite!

  2. 🙂 Multumesc pentru cuvintele frumoase.Mi s-a mai spus, ceva oarecum asemanator, in sensul ca par simple la prima vedere dar apoi, dupa un timp se lasa descoperite…eu nu cred ca sunt de neinteles neaparat, incerc, ma straduiesc sa transmit altceva decat transmite un simplu produs serial de moda…un fel de haine cu sufletel incorporat, daca se poate asa ceva, plus am norocul sa lucrez cu cineva care ma intelege foarte bine si potenteaza prin imagine, intentia mea initiala. Sarbatori fericite si tie !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© Diva și Divanul &2020