O teză de doctorat presupune ceva arid și de cele mai multe ori poate suna plictisitor. Timpul nu ține întotdeauna cu mine, pentru că în acest caz aș fi vrut să îl am aliat. Pe de altă parte, poate că nu m-ar fi ajutat, eu, fiind amestecată în multe alte proiecte, cum fac de obicei, și când constrângerile exterioare mă determină să acționez în sensul unei finalizări mult așteptate, nu poate fi decât bine. Acum nu mi vine să cred că se încheie. Dacă anul trecut l-am considerat greu dar satisfăcător, acesta este anul trudnic, din toate punctele de vedere. Pe cei interesați de un alt punct de vedere, mai puțin comun, și oarecum deconstructivist al haloului modei îi aștept luni la orele 11.00. Pe cei ce sunt cu gândul alături de mine și nu pot veni, îi simt și le mulțumesc.