Blogul doarme frumos de ceva vreme.
 Din când în când îl aud cum sforăie. 🙂
Câteodată chiar mă deranjează că o face, așa ostentativ, cumva,  ca să mă simt- și mă simt, evident. Revine eterna problemă a dorinței versus putinței, de a-l updata. Azi am timp, am atâta timp că îmi vine să îl risipesc fără el, fără blog,  dormind, uitându-mă la filme sau pur și simplu meditând cu ochii pe pereți. E un lux  să am azi acest timp.
 Nu mai știu ce să fac când am timp liber și tot mai vreau să fac ceva decât să-l las să treacă curgând fără vreun scop- această tară postmodernă a workaholicilor.
Aveam de optat între două postări- una cu tendințele pe toamnă iarnă 2013-2014 și o alta despe delimitările necesare între moda conceptuală și cea, să zic, accesibilo-purtabilă, delimitări necesare pe care le am de multă vreme în cap.
 Nu va fi azi nici una și nici cealaltă pentru că nu simt să teoretizez. Sunt pe liniile descendente ale unui imaginar EKG fashionist tocmai pentru că am pompat multă energie zilele astea într-un demers concret, epuizant și deloc imaginar legat de ea, de modă.
Mă mai sperie totodată autismul meu manifest față de orice latest news mondenă sau cine, ce-a mai îmbrăcat, pe unde a fost, cît a costat rochia și ce iubit/a are….de fapt, asta este ceea ce nu suport în ideea de fashion. Dacă am despărți produsul său,

 de efectul pe care îl poate produce ar dispărea această conotație facilă a ei- încercare, de altfel utopică și pur retorică.

 Pentru că drumul până la colecții, item-uri de succes n-are absolut nimic glamorous în el- e trudă curată care urmează, deloc nefiresc, să fie ”uzurpată” de lumina reflectoarelor, de trupurile purtătoarelor, etc.

 E ca în bancul ala cu ce frumoasă e România, păcat că e locuită. 🙂

MARIO TESTINO for VOGUE SPANIA dec.2012

 Una peste alta așa se creează un spectacol de care suntem responsabili, atît noi ”făcătorii” cât și ei, ”purtătorii” într-o regie suspectă a hazardului.

 Pe final…un citat nu prea radical al unei ”făcături” în modă colat pe o imagine mult mai sugestivă :