2012 REVIEW

Anul care tocmai s-a încheiat de trei zile, l-am privit ca pe un an ingrat,  așteptând cu nerăbdare să ia sfârșit,  odată.  A trecut un an pe care l-am considerat greu. Analizând lucrurile și privind imaginile-dovezi ale ”poverii” sale, am realizat că a fost un an care,  mai mult,  mi-a dat decât mi-a luat. Victoriile, fie ele mici, mari sau medii se măsoară atât în câștiguri cât și in pierderi după o lege a compensației care îmi scapă de multe ori.
 Înainte de a păși profesional în 2013,  am simțit nevoia să ilustrez parcursul acestui an, lucru pe care nu- l puteam face cu un an în urmă,  când colaborarea cu fotograful special care este Crina Prida, nu exista. Țin să-i mulțumesc special pentru asta.
Totodată,  mulțumesc, într-un spirit fair- play, în care cred, optimist și poate naivo-idiot, în accepțiunea unora, tuturor celor care m-au creditat în 2012 ca profesionist.
Sper ca 2013 să continue ascendent, parcursul anului anterior și să ne vedem cu bine pe blog anul  acesta, poate puțin mai des decât în 2012.
      

14 ianuarie 2012
am dat drumul  site-ului personal:
http://www.calinalanga.ro/

februarie 2012
colecția Motion Diva, Balul Operei, Cluj Napoca

martie 2012

reîntâlnirea providențială cu Crina Prida (both professional& personal)

OISTAT Annual Meeting- Las Vegas, Nevada

aprilie 2012
Dance with Fellini project -concept Crina Prida

 mai-iunie 2012
costume la Cealaltă moarte Ioanei d’Arc, Teatrul Național Cluj
 regia și scenografia Nic Ularu

august 2011 
am dat drumul paginii de designer pe FB
http://www.facebook.com/calinalangadesigns

 Summer Look Beauty Contest, Transilvania Look

septembrie-octombrie 2012
lot of stuff captured by magic lens of Crina Prida

noiembrie 2012
costume D’ale carnavalului -exercițiu scenic al clasei de teatru și retorică a Școlii de Arte Cluj, condusă de actorul Petre Băcioiu 

decembrie 2012
preview-ul colecției ”Pop&Op” la Transilvania Look

Revin cu tendințele pentru primăvară-vară 2013, zilele acestea, intr-un spirit obiectiv pe care l-am rătăcit anul trecut în vreun buzunar 🙂

Previous

Happy New Year

Next

Trends S-S 2013

2 Comments

  1. Se pare că într-adevăr ai avut un an încărcat. Îmi pare rău să aud că anul 2012 a fost un an ingrat. Îţi urez ca 2013 să fie blând şi prolific.

    http://www.zadinblog.com

  2. Mulțumesc de urări.:) Spuneam că l-am considerat ingrat, dar se pare că nu a fost așa, finally, cel puțin din câte se vede.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© Diva & Divanul 2020 - Maintenance by: REM.10 BRANDING