Postarea de față este o urmare firească a celor legate de licențele de la design vestimentar din anii de glorie 2009-2010.  Nu m-aș fi simțit datoare să specific acest lucru dacă nu aș fi sesizat popularitatea acestora printre cititorii blogului meu.
Tinerii pe care îi aduc astăzi aici, în discuție sunt cei pe care i-am întâlnit într-un sistem universitar absolut defectuos și oportunist, pe ultima sută de metri înaintea licențelor, și de care m-am legat în acele vremuri de restriște. 🙂 Dacă am vreun merit in evoluția lor ulterioară, consider că este acela de a le fi furnizat, din păcate, destul de târziu în vremea aceea,  entuziasmul și informația necesară pentru a păși cu dreptul și nu cu stângul în această profesie de designer vestimentar.
Parte din ei ( Anamaria Silea Șut, Cristina Popovici, Dorin Piștea) au ales să facă un master la U.A.D din Cluj- Napoca, locul unde  îmi finalizez și eu doctoratul, prin urmare legătura s-a păstrat firesc, iar celelalte două fete: Kristina Moga și Diana Ribana au ales să se manifeste ca designeri pe cont propriu, întrucât inserarea într-un sistem viabil al modei , se dovedește foarte dificilă după absolvire, și ca să vă consolez pe temă, voi specifica că acestea se întâmplă și dincolo, în paradisul vestic în care, poate, se visează mulți dintre aspiranții într-o carieră de fashion.( vezi articolul ”Social and Cultural Features of  Fashion Design in Milan- Fashion Theory, vol.16, dec.2012 scris de Paolo Volonte)
Puși în situația de a alege amplasarea într-o cultură a vizibilității sau a purtabilității,  cum se face, inteligent, distincția,  în  studiul de mai sus, ( efectuat pe segmentul designerilor aflați în afara mainstream-ului) cristalizarea unei opțiuni valabile cere timp în condițiile actuale și locale specifice.
Mi se pare, de departe mult mai important ce se întâmplă după absolvirea școlii.
Dincolo de acest aspect și de posibila cădere în himerele vehiculate constant de, așa zișii descoperitorii de talente intr-ale fashionului autohton,  care speculează ideea de vizibilitate cu orice preț,  în defavoarea unei alteia,  și anume a constanței demersului creativ care te validează doar în TIMP este mai mult decât îmbucurător că ei au ales să nu renunțe la a face design vestimentar.
 Am stat de vorbă cu Diana Ribana, care mi-a împărtășit din experiențele ei bune și mai puțin bune cu cei care îi comercializează produsele, ea e o fire veselă care se dă batută cu greu și pentru care ideea de fashion este similară cu un joc frumos asumat si adaptat vârstei adulte.

Anamaria  este un tânar designer care s-a bucurat de succes, fiind câștigatoarea in 2009 a concursului Inspired, a avut schimburi benefice de experiențe în Florența și Bruxelles, a absolvit masterul și  participă constant la concursuri de specialitate dincolo de granițele Românicii.

Cristina este o ființă aparte, mai interiorizată dar extrem de determinată când își pune ceva în minte. Piesele pe care le voi posta sunt detalii spectaculare ale unei munci migăloase și extrem de asumate. Există aici o piesă executată din mii de tuburi segmentate de perfuzie cusute sisific cu mânuța ei cea dreaptă.

Cealalta  Kristina lucrează într-o firmă specializată pe produse de marochinărie în  Sebeș, orașul său natal. Are blog și pagină publică pe FB ( ca și Diana, de altfel)  în care își promovează creațiile și încearcă să se facă cunoscută.

Dorin,  reprezintă elementul yang al grupului de mai sus și ca atare, câteodată pare să-i fie suficientă doar această calitate… evident, tachinez. El a ajuns, din punct de vedere stilistic, la o formulă de structurare  a materialităților de factură tipic masculină pe siluete extrem de simple, oarecum în forță. Vorbesc despre lucrările de la master și mi mărturisesc nerăbdarea pentru ce va să se întâmple.

 Cam așa se încheie povestea lungă spusă scurt despre acești tineri designeri și sunt ferm convinsă că există sumedenie de mulți alții, talentați care își așteaptă ”descoperitorii”. Că tot vorbim de Avantpremiere, zilele acestea, eu am ales titlul  pentru că mi s-a părut potrivit să chestionez, retoric, de bună seamă ce se
întâmplă, post Avantpremiere sau post graduation… în varianta în care moda în România se află tot la nivelul de avanpremieră…
Când motivațiile facile ale vizibilității cu orice preț, vor fi surclasate de  interesul autentic, profesionist și cu bătaie lungă pentru moda tinerilor designeri,( uita-ti-vă cum se îmbracă încă româncele în evenimentele de gală)  materializat în actiuni succesive, constante  cu componentă ușor altruistă poate că vom trece și la Premiere. Speranța decedează ultima.