In vremea, cand, studenta fiind, la design vestimentar ( back in the 90’s) numele Doinei Levintza era cel mai cunoscut si vehiculat, cand creatoarea incepea sa fie cunoscuta peste granitele tarii, (datorita si interesului brusc acordat Europei de Est aflata atat de mult timp dupa cortina de fier) cand nevoia de modele de urmat proprie tuturor generatiilor tinere era acuta, Doina Levintza reprezenta pentru tinerii designeri cel mai demn reper de urmat. Nu ca am fi fost foarte multi la vremea aceea, dimpotriva.  Mult mai tarziu, dupa absolvirea facultatii mi-ar fi placut sa fiu in proximitatea dansei si sa lucrez sub indrumarea ei, pe vremea cand exista acel sprijin acordat tinerilor designeri aflati la inceput de drum. Din pura intamplare si datorita distantei si starii mele civile 🙂 acest lucru s-a dovedit imposibil. Am admirat mereu, ca tanara aspiranta la aceasta meserie, maniera in care asocia materialitatile diverse intr-un patchwork somptuos pe care il studiam indeaproape cand aveam ocazia sa calc in Bucuresti. Ce mai tura-vura, am fost o fana adevarata…
Evenimentul  de la Cluj din cadrul Tiff a reprezentat, de aceea un fel de compensatie tardiva dar nu mai putin pretioasa, de aceea pentru mine. Insumand costume din spectacole de teatru si film ”ce au imbracat o poveste” candva,  expozitia s-a potrivit de minune in decorul fostului Hotel Continental, alta data, tot in vremea studentiei mele, locatie somptuoasa. Laolalta cu declarata preferinta a designerului pentru tot ce inseamna vremurile apuse, senzatia traita a fost aproape proustiana in incercarea de regasire a timpului pierdut.