Datorita faptului ca nu am mai scris demult mi s-au strans in minte multe subiecte foarte diferite, insa, pe care mi-ar fi placut sa le ating; nu stiu cat o sa reusesc si nu mi-am mai facut un scop din a fi la fel de atenta si serioasa cu fiecare in parte, asa incat m-am decis pur si simplu sa trec la treaba. Eu oricum vorbesc destul de mult, cei care ma cunosc stiu asta si nu-i deranjeaza foarte tare 🙂 ; nu pot decat sa sper ca ceea ce spun, de cele mai multe ori merita a fi ascultat.

First of all, parte dintre fostii studenti ghidati de mine au reusit sa intre la masterat la Cluj ceea ce, pentru mine si mai ales pentru ei este o mare victorie…asta o spun pentru cei curiosi inca care imi citesc saptamanal posturile legate de licentele de la design vestimentar din Sibiu de asta vara. Da…stati cu totii linistiti, cei care vor si isi doresc ceva, chiar realizeaza, indiferent ce efort presupune asta, si eu sunt adepta pasilor marunti si siguri. Acestia sunt Ani, Cristina si Dorin si ii felicit si pe aceasta cale; nu ma intereseaza absolut deloc daca se considera nelalocul ei o astfel de interventie intrucat obisnuim sa tacem despre lucruri care merita si sa facem publice lucruri total neinteresante intr-o proasta intelegere a ceea ce inseamna transparenta….oricum, chiar daca nu as fi facut nimic altceva decat sa insuflu dorinta si ambitia si tot as fi facut ceva. Intr-un context trecut din vara, onorata fosta mea sefa de catedra mi-a spus ca nu mie mi se datoreaza eventualele rezultate ale unor studenti, asta o spun pentru ca simt nevoia sa ma justific putin. Chiar imi pare rau ca nu am putut face mai mult si ca nu mi-a stat in putere sa fac mai mult dar se pare ca,  oricum,  nu reuseam in contextul acela care a ramas la fel de nefericit si,  unde, in locul meu, au luat tot un un absolvent de Arte dar nespecializat pe design vestimentar , asta ca sa nu puna in umbre “valorile” acelei catedre.
Un comentariu rau voitor ma facea la un moment dat “frustrata”…si, ulterior,  mi-am dat seama ca as putea fi suspectata de asta doar in masura in care acea ” scoala” pretinde ca se ocupa de viitorul studentilor, oricum putini pe care ii are. E singura mea frustare reala…acest tip de a-ti asuma verbal ceea ce nu faci in fapt si nici nu vei face vreodata din motive multiple de genul interese, suse,”soparlite” vorba lui Caragiu, saracul ca a ramas antologica!
Trebuie sa o pomenesc aici si pe Iulia, pe care, desi nu am ajutat-o prea mult a tinut sa ma anunte de faptul ca ea a ales Bucurestiul dar m-a bucurat ambitia, vointa si perseverenta ei si ii urez mult succes.
In cele din urma chiar despre asta este vorba aici , despre niste suflete, eu asa ii vad si asa ii percep…de aceea mi se pare atat de periculos jocul acesta cu viitorul unor copii,  stilul de a nu ne pasa, ( soiul acesta de miserupism specific romanesc “las  ca-i bine si asa!” hate this!!!!!!!)  despre ceea ce o sa li se intample dupa ce absolva intr-un context atat de precar cum este cel al intregii economii romanesti si in special al industriei usoare.
Da…am ales subiectul se pare din mers! In cu totul alta ordine de idei vroiam sa vorbesc despre cele 15 minute de celebritate pomenite de Warhol pe vremea cand nu exista internetul. Ei, daca ar fi existat atunci internetul nici macar nu s-ar mai fi adus in discutie acele 15 minutele, pentru ca acum cu acest tip de globalizare,  cu totii avem portia noastra de celebritate,  indiferent ce facem sau spunem ,ca intr-un Truman show comandant de noi insine si orchestrat cinic sau superficial tot de noi insine! La ce ma refer: studiind ieri cateva bloguri am realizat ca nu este important sa spui ceva semnificativ, dar asta deja stie toata lumea, e musai DOAR sa spui, cat de des si updatat, asta e termenul, parca, nu?
Blog= jurnal virtual deci alegerea e a noastra cat suntem de sinceri sau de prefacuti in a ne construi imaginea in ochii publicului internaut, ceea ce mi se pare extrem de versatil dar nu am pretentia exagerata ca am putea fi neaparat profunzi si autentici in spatiul virtual. Ma distreaza manierele de a scrie si a posta pe blog: unii se lauda mai mereu si cand trag cate o fasaiala, altii dau sfaturi cum sa faci si cum sa dregi, altii consemneaza si ultimul fel de mancare consumat, altii filosofeaza pretios sau nu – asa ca mine 😉 , adica cam asa : de toate pentru toti!
Ar fi util daca nu s-a incercat deja pentru ca nu stiu si nu mi-e jena sa o recunosc, sa se studieze psihologia bloggerului…nu vreau sa las impresia gresita ca n as aprecia forma aceasta de manifestare,  decat ca,  exact ca in orice alt domeniu,  trebuie sa opereze o selectie a valorilor si aici o sa dau intaietate celui care a sesizat toate acestea cu mult inaintea mea si anume lui Octavian Coifan, al carui blog realmente pretios si abundent in informatii il citesc de ceva ani.