Trebuie să vă spun, înainte de orice că mi-e foarte greu să scriu această postare. N-ar trebui, dar totuși îmi e.  Acum nu mă aflu în starea în care să pot scrie cool blood despre boală, despre spitale, despre singurătate și tristețe, despre durere strigată sau înăbușită. Și pînă la urmă, veți zice, ce au toate acestea legătură cu moda, cu aparența, cu blogul meu?

Terapie prin artă by Create.Act.Enjoy

 Păi au. Că blogul meu care se chinuie să trăiască, lately, nu e doar de modă, după cum, sper că ați observat, cei care-l citiți.  E blogul unei, probabil, sentimentale incurabile care a plîns la toate video-clipurile Terapiei prin artă de anul acesta. De fapt, ea plînge la orice poate mișca inima și sufletul omenesc căzute în uitare. Atît de căzute în uitare, încît oamenii se îmbolnăvesc. Ei, mulți, noi, mulți nu știm că boala, chiar dacă o tratezi ca efecte, dacă nu iei în seamă cauzele invizibile și ascunse subtil în mecanisme de negare și de apărare perfecționate în ani, nu poate fi  vindecată.

Terapie prin artă by Create. Act. Enjoy

Era o poveste pe care o ascultam cînd eram mică unde exista o pedeapsă cumplită care-i transforma pe cei vinovați în stană de piatră.  Stană de piatră, vă dați seama? Asta mie mi se părea o oroare cumplită și- mi pare și acum la fel, dar cred că odată deschisă cutiuța aia a Pandorei, noi ne îmbolnăvim pentru că devenim un fel de stane de piatră la modul figurativ. Nu e un bla-bla sentimentalist derizoriu și ieftin de al meu. Întîmplări ciudate m-au făcut ca de la ultima mea postare legată de magicul proiect Terapie prin artă al celor de la Create. Act. Enjoy, de acum aproape un an, să dau peste studii documentate și mărturii ale unor figuri proeminente ale medicinei actuale, care susțin exact ceea ce am povestit eu mai sus, la modul profesionist și nu lacrimogen.

Giorgiana Coman în cadrul Terapiei prin artă by Create. Act.Enjoy

Dacă vom continua să negăm legătura indestructibilă dintre suflet-inimă-conștiință, corp- anatomie, fiziologie și minte-intelect-rațiune, boala nu are cum să nu-și facă cuib în corpul nostru. Ea va leza exact subiectul, de care, la ora actuală, lumea se preocupă cel mai mult- căci vrem să trăim bine, să arătăm bine, să ne bucurăm toate simțurile fizice, mai presus de orice altă trebuință superioară- trupul.

Emanuel Cifor- Terapie prin artă 2018 by Create. Act. Enjoy

 Și cam atît cu predica. Magicul proiect Terapie prin artă se alătură efortului medical din spitale, în dorința de recuperare sau de completare afectivă și emoțională  a unor lipsuri de care, marea majoritate nici măcar nu mai sînt conștienți. Și nu o spun în sens negativ,  ci cu cu deplina înțelegere a omului care a trecut prin hățișurile întunecoase ale unor tipare de apărare extrem de defectuoase și perdante. Îți trebuie o putere imensă să-ți înfrunți proprii demoni ca să te vindeci și nici măcar nu-i sigur că vei reuși pe deplin. Demonii aceia nu vi-i imaginați ca niște balauri cu 10 capete sau tot felul de creaturi gen Alien. Nu. Ei sînt orgoliul, reactivitatea, frustrarea, incapacitatea de empatie și ascultare, dorința de a fi conflictual cu orice preț, chestii de astea mici și aparent, nederanjante.

Apoi, peste suma acestora adunată, ca într-un bilanț, ani grei, se așează, ea- doamna Boala- și noi mergem să tratăm efectele și nu cauzele. Cauzele oricît de greu de crezut ar putea părea, să știți că sînt uitarea jocului, a fericirii, a dăruirii, a zîmbetului, a îmbrățișării- acest medicament invizibil, care pare superfluu. Aici intervine Terapia prin artă.

Mă și mir că am scris atît.

 La chestiunea cu invizibilul e musai să mai fac o paranteză, că mi-a venit ideea a propos de lumea concretului, extrem de materialistă în care ne ducem zilele…nu vi se pare o aroganță de necontestat a firii umane să nege ceea ce nu poate pricepe decît prin dovezi concrete? Să creadă doar ce  în poate pipăi ca Toma Necredinciosul? Să-nhațe hapuri și medicamente pentru dureri de cap, de ciclu, de stomac, pentru balonări și alte cele, mult mai ofensive decît astea pomenite?  Că-s concrete…că le bei cu apă, sau ești injectat cu diverse lichide…Mie mi se pare o obrăznicie și o aroganță imensă.

Emanuel Cifor- Terapie prin artă 2018 by Create. Act. Enjoy

Eu una, anul acesta am creat costumele inspirate din baroc pentru Terapie prin artă. Și vreau să-i mulțumesc Dianei și lui Cristi pentru ocazia specială de-a mă bucura eu însămi. Și mai vreau să dau doar ceva din casă și sper ca să nu se supere Cristi pe mine că spun public asta. Pentru că dintru început știi cînd oamenii se leagă special între ei. Pentru că e vibrația aia mișto de fericire și de consonanță cu ceva ce simți tu. Într-o seară la mine în atelier, discutînd despre nebunia reactivă din țară cu situația politică și conflictele existente, Cristi scoate pe gură o chestie care m-a convins că, poate, poate mai avem o șansă cu oameni care gîndesc astfel. Își imagina frumos cum o puzderie de oameni, (ca voluntarii de la Terapie)  inundă Parlamentul și încep să-mpartă flori și îmbrățiri. N-ai cum să urăști un om care îți dăruie ceva, doar dacă chiar ești un monstru. Ce frumos scenariu de stingere a vrajbei.

Intrați aici ca să vedeți mai mult. Fotografii momentelor din spitale au fost Ioana Ofelia, Alin Barbir și Bogdan Botaș.

 

 

Lasă un comentariu