Revin după o perioadă mai grea și probabil nu o să fie o postare foarte lungă, foarte studiată și foarte serioasă.

Serios este un termen care mă urmărește ca un fel de etichetă. Lili îmi spune cînd îmi înregistrez rubricuța la radio că sînt prea serioasă. Mă face să zîmbesc în timp ce citesc, ca să pot să-mi bucur auditoriul. Nimeni n-are nevoie de persoane serioase. Nici chiar eu, nu mă mai pot apropia de blogul meu, decît cu o măsură foarte serioasă. Am sentimentul clar că dacă nu am un subiect serios de tratat nu merită să scriu. Poate o să pun cîte un gînd scurt, cum făceam cînd blogul era bebe. Anul acesta o să-i fac un tort mare Diplomat( așa am primit eu la 10 ani, dar am mîncat mult și mi s-a aplecat de la el) și o să-i pun 10 lumînări pe el. Vă anunț eu cînd facem cheful.

My Diva&Divanul face un deceniu de existență. Va fi chef!

Dacă mă interesează publicul meu? Da și nu. Dacă mă interesează auditoriul rubricii de fashion de la Radio Cluj? Da și nu. Dacă mă interesează subiectele pe care le abordez? Da. Dacă mă interesează să mă apropiu de orice subiect cu un studiu prealabil al temei? Da.  Dacă o fac pentru mine sau pentru voi? Întîi o fac pentru mine, sincer, apoi pentru voi.

 Mai cred că despre subiectele legate de fashion poți să debitezi orice cum fac astrologii de serviciu, dimineața la emisiunile tv…cine te poate verifica? Numai cineva care se pricepe.  Aham, deci unii dintre noi fac chestii, așa de pamplesir, că poporul e prost și te crede, indiferent de subiect. Aham, asta se cheamă impostură. Sau lipsă de autenticitate. Că despre asta voiam să vorbesc cîte ceva azi. Impostura și inautenticitatea mizează pe frăiereala, lipsa ta de informație sau, după caz, dezinteres.

Posibil statement

Îmi amintesc, cu ani în urmă, cînd predam desen la Liceul de Coregrafie. Aveam o clasă de  a șaptea, care erau foarte afurisiți și nu-și aduceau chestiile necesare la oră ca să putem lucra corespunzător. Unul dintre ei, cînd i-am pocnit un 3, mi-a spus că ce cred eu, că din cauza mediei la desen, nu o să poată ajunge la capacitate? I-am spus, calm, să nu mă încerce. După ce am dăruit în stînga și dreapta cu mare generozitate 2 și 3 m-a chemat directorul la o discuție în care m-a întrebat de ce dau note așa de mici la desen. I-am explicat motivul. Foarte delicat, a încercat să-mi explice că părinții nu vor privi cu ochi buni mediile mici, la desen, ale copiilor. I-am spus cum puteam la vremea aceea, mai tînără fiind și ne-experimentată că desenul este în programă și trebuie tratat cu seriozitate ca oricare altă materie. M-a lăsat în pace și mi-am văzut de treabă. Sigur că după cîte o suită de 2 și 3, copiii și-au dat seama că nu e în regulă să facă frondă și a început chiar să le placă.

De ce v-am spus povestea asta? Pentru că vorbesc despre modă. Moda nu e big deal pe lîngă problemele grele ale umanității, dar e în programă. Cel puțin, în a mea. Și dacă ea e în programă eu o tratez așa cum se cuvine. Cu seriozitate.

 Din nefericire, moda numai autentică nu e. Ca să vă dați seama despre ce e moda, sau mai degrabă ce-a ajuns ea, încercați să vă imaginați o gagicuță care își face selfie în baie, super-fardată deși ea are doar 16 anișori. Ea vrea să pară mare, fermecătoare și dezirabilă și nu precupețește nici un efort ca să PARĂ așa. Baia e confort 3 pe undeva prin Ferentari.

Sau puteți să vă imaginați moda  ca o poză de facebook demonstrativă prin care se ilustrează nenorociților nefericiți  sau singuri ce căsnicie minunată au unii și alții, ce concedii minunate au unii și alții, ce legături cu celebrități în vogă ale momentului au unii și alții. Yup-celebritatea prin procură, povesteam eu despre ea. Tot un confort 4 și pe acolo. Că dacă ai, nu postezi.

Reflexia în oglinzile exterioare este cea care asigură statusul- al gagicuței, al cuplului, al modei. Reflexia respectivă merge înapoi și susține ceva ce nu există, adică inautenticitatea sau impostura.

Imaginea nefondată susține ceva timp, pînă la o nedorită intruziune  inevitabilă, impostura și inautenticitatea.

Ghilotină sau capcană?

Apoi legat de asta cîteva gînduri mondene din lumea defectă în care trăim. Imaginea maternală îngăduitoare a Elenei Udrea promovată de Viva, menită să o redea  simpatică, în rîndul celor ce nu dețin informația iar cei care se pricep închid ochii și nu verifică. Băi, chiar sîntem idioți sau ce? M-ar fi bucurat estetic orice imagine cu o femeie gravidă no name postată pe copertă…eee, da nu era Udrea, nu era infractoare, nu era cocotă de bani grei emigrată și prezentată ca și cum ar fi într-un dulce honey moon. Inautenticitate.

Subiect de senzație?

Seara, acum, Tavi Coifan îmi atrage atenția cu un articol despre mizeriile din spatele imaginii glamorous ale modei- știți voi-gagicuța cu selfie, care cade perfect tangent peste lectura de zilele astea, a cărții The Vogue Factor, unde este demascat, din nou, tot jegul behind the curtains.

The Vogue Factor

 Nah, sorry! Nu mă pot apropia de chestii facile decît cu o retorică foarte serioasă. Și cînd mă joc o fac foarte serios- după reguli.

Ne-auzim, ne vedem și ne simțim 😉

 

 

 

Lasă un comentariu