MOTTO:

Am înțeles că există aici pe pământ, lîngă noi, la îndemîna noastră, și totuși invizibil celorlalți, inaccesibil celor neinițiați – există un spațiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care dacă ai avut norocul să-l cunoști, nu-l mai poți uita toată viața. Nu știu de unde izvora acea beatitudine fără nume”. (Mircea Eliade/ Noaptea de Sînziene)

Una dintre imaginile cele mai fascinante și misterioase, ca orice lucru puțin cunoscut, este cea a Sînzienelor. Motiv binecunoscut în  folclorul românesc, legat de magica noapte din 23 spre 24 iunie, cînd conform  eresurilor populare se deschid cerurile și totul este posibil, pentru cei antrenați să citească semnele (Mircea Eliade), Sînzienele sunt, după părerea mea, o temă foarte puțin exploatată, sau, pe alocuri, prost interpretată în modă.

Vogue Australia martie 2015

Sunt pe deplin familiarizată cu concepția generală despre ce înseamnă moda în rîndul publicului,  și despre precaritatea percepției ei. Eu nu mă leg aici de moda care vinde și umple buzunarele marilor moguli și afaceriști. Nu mă refer, deloc, nici la moda de tip artizanal, ce folosește și se folosește de tot ce înseamnă filonul național pentru niște elucubrații stilistice ieftine de cele mai multe ori.

Mă refer la aprofundarea acestei teme generoase care își poate găsi locul printr-un studiu aparte într-o colecție de modă altfel. O colecție care spune o poveste. Sau nu neapărat, o colecție. O traducere în concretul veșmintelor al unei povești magice și perfect abstractă încărcată de semnificații.

Solve Sundsbo Beautiful Bizarre

Nu am nimic în plan cu această temă, deși sunt fascinată din vremea tinereții mele de mitul aparte al acestei nopți. Mai cred că dacă depășim stupida aparență, la îndemîna oricui (cum, dealtfel, ne sugerează și Mircea Eliade) dată de vizualul atît de uzitat al iilor purtate în 24 iunie, ce a fost declarată Ziua Internațională  a Iei, și încercăm mental să corelăm simbolistica aparte a sărbătorii, (mai întîi păgîne, ulterior colată pe cea creștină, a Nașterii Sf. Ioan Botezătorul ) cu niște reprezentări mai profunde, rezultatul nu poate fi decît unul aparte.

Tim Walker

O întreagă și fascinantă poveste cu multiple înțelesuri se țese în jurul acestei sărbători.  Sînziana, Sînziene, etimologic, se pare că provine din Sancta Diana, zeița cunoscută a vînătorii, Artemis la greci, și depotrivă a lunii.

În magica noapte a miezului de vară, pe care o găsim cu aceleași conotații fantastice și în alte culturi- midsummer night’s dream sau nebunia unei nopți de iubire prin păduri, în care Puck, magicul spiriduș încurcă și descurcă destine- luna este însoțitoarea îndrăgostiților pe cărări ascunse și întunecate. Vara, cel mai fecund anotimp din an, este fundalul perfect al poveștilor de dragoste cu ursit necunoscut, care prin magia florilor de sînziene( gallium verum) deslușesc în mod tainic chipul celui care va veni. De sperat că nu un măgar, ca cel al Titaniei din Visul unei nopți de vară. 🙂

E foarte ușor, acum, să te înșeli dacă te numeri printre neinițiați, la fel cum tot Eliade, alcătuiește profilul omului contemporan ignorant ce a pierdut complet legătura cu pulsul, ritmul naturii, cu magicul aflat dincolo de realitățile imediate.

Richard Avedon

Povestea de dragoste, născută în noaptea de Sînziene, a Ilenei (deloc întîmplător ales numele, cu referință clară la prenumele Cosînzenei din povești) cu Ștefan, nu este una să se sfîrșească cu un happy ending brand american. Ei pășesc din iubire în moarte, mai tîrziu, în ani trecuți de la prima noapte de Sînziene, printr-un stupid accident de mașină în pădure, tot într-o noapte de Sînziene. Stupidul accident în logica gîndirii pămîntene este, nimic altceva, decît o eliberare din tirania timpului, a spațiului și a materiei înspre ceva mult mai profund, o șansă de a trece DINCOLO.

Vogue Australia martie 2015

Cert este că noaptea aceasta în sine are ceva magic. Ani la rînd, am urmărit cerul nopții de Sînziene și mereu mi-a oferit surprize vizuale. Am fost și în pădurea Baciu, aici, la noi, cunoscută ca o pădure specială. Nu mi-a fost frică deloc. Mă tulburau doar oamenii ce bîntuiau pe acolo, cu ritualuri bizare. Sau poate așa i-am perceput eu.

Miracolele, oricum, nu se întimplă vizibil, concret, spectacular. La miracol, care vine prin credință, ne conducem singuri. Indiferent de tipul credinței. Tulburătoare mereu, toate sărbătorile care ne trec prin an, încercînd să ne readucă la ”pas cu mersul soarelui, în vreme ce dragostea crește odată cu pătrarul lunii”…( M.Eliade)

Lasă un comentariu