Pe vremea cînd gîndurile nu dădeau tîrcoale.

Gînduri de azi…așa cum vin. Ele au legătură cu hainele. Nu știu dacă să zic cu moda. De data asta nu-mi pasă de SEO și de capitole si paragrafe. Nu poți fi pus în casetuțe ca să fii citit pe net, musai. Nu poți să fii pus în casetuțe, oricum, ca să fie alții mulțumiți de tine.

Multe gînduri legate de modă. La amiază, la cafea cu Luci…despre asta vorbim. Căci sharuim the same dream, the same job. Vine primăvara și e fain. Totul pare altfel.

Seara, la atelier, în timp ce croiesc în genunchi, pe jos, a dreamy dress, de data asta, ascult la Radio Cluj un interviu cu poeta Doina Cetea. Tata o cunoștea. Mi-a și făcut cunoștință cu ea, eu tînără fiind pe atunci. Ea își exprimă nemulțumirea că nu se mai face istoria literaturii ca altădată și că sunt preferate orice alte chestiuni de pus pe tapet în media în locul acesteia. Zice că se vorbește mai bine despre o prezentare de modă decît despre…foarfeca mea se mișcă cu atenție pe materialul prețios, destul de scump și eu ascult. Mă simt teribil de nedreptățită ca de atîtea alte ori. Oamenii, pe cînd făceau haine, veșminte, rochii, și nu le defineau ca modă, ele nu intrau defel în casetuța asta cu eticheta facilă. Pe cînd oamenii erau legați de procesul intrinsec al execuției indiferent a ce…și componenta afectivă și emoțională nu era dislocată în folosul cantității nu spuneau că fac modă. Am momente cînd îmi vine să i caut pe oamenii ăștia, de-acum, să le explic.

Moda pare heartless.

Trec minutele și vine Carla la probă cu mama și cu sora ei,  Roberta, căreia i-am creat in 2014 o rochie frumoasă. Tot în tot era frumos. De-atunci n-am mai văzut-o. Termina liceul și era un boboc.

La fel ca și Carla acum. În cadrul ușii, la intrare apare o domnișoară frumoasă dar diferită, cu altă lucire în ochi, aceea dată de începutul maturizării- Roberta. Carla se îmbracă, apoi și ne uităm la schița rochiei în perfectă, cea mai perfectă consonanță cu ea. Pare toată de alabastru. Frumusețea reală nu e de revistă. Suflă peste tine suflu de viață reală, îmbujorată și zîmbitoare. Timpul trece dar nimeni nu se grăbește. Fac haine ca o croitoreasă sau fac ”modă” ca un designer?  Casetuță. Tag. Etichetă.

Asta mă întreb acum post-factum.  Sesizați diferența? căci n am nici cel mai mic chef să vă explic.

Pe vremea cînd hainele care le purtau oamenii nu constituiau moda, această noțiune generală și dătătoare de insatisfacții minților intelectuale, hainele, rochiile acelea se moșteneau ca un fir de viață din bunică în fiică și nepoată. Asta-mi trece prin cap venind pe drumul către casă. Îmi amintesc de Călina, fiica unor prieteni de ai noștri, plecați acum în State. Tatăl ei mi a trimis o poză cu ea, în primăvară îmbrăcată în rochia mamei sale, Mel, rochie creată de mine cu mulți ani în urmă. Am izbucnit în lacrimi instantaneu cînd am văzut-o.  E modă sau fir de viață?

Aș mai putea să vă povestesc despre cum e să vii la probă cu tubul de drenă legat de tine după extirparea unei tumori canceroase și despre curajul de-a merge înainte no matter what, cînd proiecția unei rochii magice funcționează ca medicament, dar v-aș putea părea patetică și prefer patetismul într-o carte viitoare care va lega toate aceste povești la un loc.

Pe vremea cînd veșmintele nu se numeau, arid, modă, rochia pleca și lua urma unor generații, păstrată ca ceva aparte. Îmi pare rău că nu se mai face mai face istoria literaturii și îmi pare rău că nu se mai crează istorii ale hainelor. Cu toții avem de pierdut.

Lasă un comentariu