Am avut ocazia să lucrez în cursul lunii martie la un proiect inedit

Nu că ar fi prima oară cînd fac așa ceva. Prima oară s-a lăsat cu nemernicii. Nemernicia e categoria preferată a multora dintre antrepenorii români. Categoria mea preferată este sinceritatea, motiv pentru care și spun aceste lucruri, păsîndu-mi prea puțin despre părerea unora sau altora care se cred cool, nefiind.

Discutăm despre reclame sau spoturi publicitare.

Toate lumea știe cu ce se mănîncă, teoretic, treaba asta, dar puțină lume știe ce cantitate de muncă înseamnă. Eu, as usual, cum o cere și formația mea, mă ocup de haine, de outfituri, de veșminte. Cînd faci proiecte, cum s-a întîmplat în 2014, cu minunata agenție MSA  din Cluj, cu spoturile Angelli șampanie și cherry și ești debarcată brusc din proiect, în vreme ce erai plecată din țară, (deși anunțaseși asta din timp, iar filmările începeau, oricum, după întoarcerea ta) că oamenii au motivele lor lipsite de orice deontologie profesională, mna, rămîi cu un gust amar. Sau poate trebuiau să rămînă  ei, săraci fiind, cu mai mulți bani și au împărțit ”trebile” între prieteni, ca-n eterna și fascinanta dintotdeauna Românică. Nevermind.

Acum am avut altă experiență, mult mai satisfăcătoare, mai profesionistă, desfășurată într-o perioadă mult mai scurtă de timp, fără atîtea fițe și prețiozități neconstructive. Foarte fun pe deasupra și cu tot ce trebuie la zi. Trei spoturi publicitare pentru Uber, comice ca idee, nu boring, căci în 27-30 secunde cît ține o reclamă trebuie să dai dovadă de idei care să convingă receptorul de ceva cît de cît valabil șă să aducă beneficii companiei.

Proiectul a fost realizat de agenția Heraldist&Wondermarks, iar ideea creativă prezentă în toate cele trei spoturi publicitare este aceea a transformării tale din ceva agresiv, rău, ”nașpa” în ceva sweet, zen, pozitiv.

Punkiștii, Diana Buluga și Cristian Grosu se transformă în hipioți în mașina Uber, huliganii suporteri fotbaliști, Cătălin Herlo și Marosan Csaba se transformă în niște suave balerine, iar bussines man-ul Vata Lorand se transformă în călugăr budist.  O întreagă gamă de protagoniști, foarte diverși, plus figuranții de îmbrăcat într-un timp foarte scurt.

Mai scurtă cu mult, și cam tot cu atîtea eforturi realizată ca și un spectacol de fashion, reclama trebuie să aibă acel ceva care să te captiveze, acționînd, de multe ori subliminal și făcîndu- te să scoți bani din buzunar pentru diferite produse sau servicii. Într-un fel, toate semnalele trimise trebuie să fie percutante, alerte dar sumare. Foarte greu. Costumul este important pentru că fără cuvinte, în multe dintre cazuri conturează profilul dorit.

După ce am depășit faza cu designul și styling-ul, pentru că aici, de multe ori nu faci costumele cap-coadă, profitînd de item-uri existente, multe prelucrate în sensul dorit de creativi, cu filmările, cu perioada de confidențialitate firească, mi-am dat seama, cu un sentiment de ușurare că există ceva mai peren decît fashion show-ul și aceasta este reclama. Tevatura este identică. Efortul tuturor, asemenea. Nu mai vorbesc despre spectacolul de teatru sau de film. Tot ce iese în zona vizibilă este un vîrf al unui aisberg nebănuit de consumatori. De aceea și aleg să scriu acum despre asta, încercînd să comunic publicului român care crede că se pricepe la toate că nu e chiar așa.

Nope. Deloc.

Dacă o tăntică m-a obosit săptămîna trecută pînă la hărțuire cu telefonul, într-o dorință nemărturisită (dar perfect intuită de mine, care am nas, deja, la potențialii clienți problematici) de a-mi demonstra că ea știe mai bine ce vrea la rochie decât mine, asta se întîmplă, odată mai mult, de zece ori mai mult pentru că noțiunea de designer de modă sau de costum nu spune nimic românului. Da, lumea are idei. Toți suntem geniali și toți ne pricepem la orice chestiune artistică.  Eu blochez așa- ziși creatori de accesorii pe FB, numere de telefon indigeste, ca-n cazul de mai sus, trîntesc obrăznicii și fac tot ce pot ca să apăr statutul designerului de țoale sau bulendre cum, foarte inspirat l-a numit un tînăr amic designer într-un comment pe Fb. Știu că e o picătură. Că mut  marea cu găleata, dar nu-mi pasă.

  REZUMAT:

Orice ”buleandră” pe care o vedeți pe stradă, în magazin, în reclamă, în spectacolul de modă, operă, teatru  sau film are în spate un om care s-a gîndit la asta, care a făcut o specializare pe tema asta și nu a curățat castraveți, care asta înțelege să facă și în viitor. Punct.

Poze:

Punkiștii/Hipioți

 

Business man / Călugăr budist

Huliganii suporteri/ Balerine

Lasă un comentariu