Am promis că azi o să aduc în discuție fetele. Normal, doar a venit luna lor. E drept că cele două, pe care le aduc în discuție, sunt născute în februarie dar ținînd seama că februarie e lună scurtă mi-am permis să mă întind un pic și în martie.

E o postare care ar trebui să vă placă, pentru că femeile sunt cele care au de obicei intuiții foarte speciale legate de vestimentație, iar cele două protagoniste- Mary Quant, designer de modă englez, căreia i s-a atribuit lansarea fustei mini și Patricia Field, designer de costum și modă, celebră pentru outfit-rile personajelor din Sex and the City, chiar și-au dovedit-o din plin.

Mary Quant - 11 februarie 1934
''Fashion is a tool to compete in life outside the home.''
Mary Quant

Mary Quant

Dacă pînă în perioada anilor ’60, predomina ideea unei eleganțe studiate, chiar crispate după unele păreri, odată cu apariția designerului britanic Mary Quant, lucrurile aveau să se modifice substanțial într-un context nu mai puțin radical, ca acela al perioadei la care facem referință. Ceea ce a adus nou, creația lui Mary Quant, este perspectiva modei ca joc, ca entertainment personal, ideea de-a nu te lua foarte în serios, de-a te juca cu tine din punct de vedere estetic prin culoare, printuri și forme îndrăznețe.

creații Mary Quant

creații Mary Quant

Mary Quant și-a dorit să facă modă, dar părinții săi, la fel ca atîția alții care nu pricep ideea libertății de opțiune în ce privește viitorul odraslei, n-au fost de acord cu dorința sa. Mary a făcut, în schimb,  ilustrație și a absolvit cu o diplomă de profesor  de desen. Norocul a făcut ca în acea perioadă să-l cunoască pe cel ce avea să-i devină soț și care avea să o susțină pe întreg parcursul carierei sale. Alexander Plunkett Green, de origine aristocratică a fost cel care a și ajutat-o să înceapă un business în modă, boutique-ul său Bazaar, împărțind același imobil cu restaurantul Alexander’s în Chelsea. Inițial, în micul magazin cochet, și foarte diferit de ce se mai văzuse pînă la acel moment, Mary vindea vestimentație en-gros, urmărind prin alegerile făcute să schimbe, cumva, gustul  clientelor sale. Și-a dat seama iute că este nevoie de altceva, pentru că influența evidentă a străzii, și a ceea ce numim subcultura Mod, de la Modernists, a muzicii beat, și de fapt, a întregii atmosfere londoneze specifice acelor swinging sixties, nu avea cum să nu fie resimțită și la nivelul preferințelor vestimentare. Întrebată la un moment dat cum i-a venit ideea fustei mini, ea a recunoscut că admiratoarele, cumpărătoarele sale, o puneau să le scurteze fustele din ce în ce mai tare.

Vis-a-vis de invenția fustei mini, cea dătătoare de migrene femeilor respectabile și bărbaților, există multe supoziții. Crearea ei inițială a fost atribuită lui Mary Quant, dar la fel de bine, creatorului francez Andre Courreges, alt ucenic de-al lui Balenciaga, și la fel de bine, lui John Bates, alias Jean Varon, care după Marit Allen, jurnalist de modă la British Vogue, este adevăratul creator al acestei piese de referință. Toți aceștia au împărțit în perioada respectivă,  atmosfera specială a unei eliberări de canoane și de reguli depășite, iar tinerețea lor era perfect consonantă cu acea epocă a schimbării. Puteau foarte bine să împărtășească aceleași viziuni ca într-un sincron nepremeditat decît de vremuri.  Ce știm cu siguranță e că  denumirea de mini-skirt ei îi aparține și se datorează preferinței sale pentru celebra mașinuță.

Rochie din jerse de lînă, Mary Quant, 1964. Piesa se află la V&A

Rochie din jerse de lînă, Mary Quant, 1964. Piesa se află la V&A

În magazinul lui Mary Quant puteai să dai la fel de bine peste ducese și secretare, într-o democrație vestimentară nemaiîntîlnită pînă la acel moment, toate dornice să cumpere aceleași rochii. Mary Quant a fost tipul de designer autodidact, completîndu-și educația artistică cu cea tehnică, participînd la cursuri serale de croitorie și confecționare, încercînd să adapteze materiale printate create în sistem de serie mare, la nevoile sale de creație. După ce și-a însușit cunoștințele necesare Mary a mai inventat un procedeu care s-a dovedit de mare succes în acele vremuri. Materialele achiziționate zilnic erau peste noapte convertite în creații, astfel încît stocul fiecărei zile număra creații proaspete ieșite ca pîinea caldă ceea ce încînta consumatoarele de fashion.

reclamă la Mary Quant

reclamă la Mary Quant

Happy mini-skirts

Happy mini-skirts

Se poate spune că Mary a inventat și ideea de fast-fashion la o privire mai atentă. Lui Mary Quant îi mai sunt atribuite și alte inovații în fashion, ca dresurile foarte colorate purtate la rochiile mini, hot pants- șorturile scurte și mulate, și popularizarea frizurii bob, creată pentru ea de Vidal Sasoon.

Mary cu hair stilistul care a brevetat bobul pentru ea, Vidal Sasoon

Mary cu hair stilistul care a brevetat bobul pentru ea, Vidal Sasoon

Mary Quant trăiește încă și a împlinit 84 de ani.

Patricia Field- 12 februarie 1942
''I believe that fashion is a form of art when it is artistic and not commercial.''
Patricia Field

Patricia Field

Iată că a venit momentul mult așteptat, de mine, cel puțin, de-a povesti despre Patricia Field. Probabil cînd anul se va încheia, întregul tablou al designerilor aleși pe sprînceană va fi complet, iar imaginea de ansamblu a contribuțiilor aduse de ei lumii modei va fi și ea aproape completă.

În ceea ce o privește pe Patricia Field lucrurile stau cu totul diferit. Patricia Field nu a desenat și nu a cusut niciodată nimic, dar viziunea sa ( deh, este vărsător ca zodie) intuiția sa, simțul său estetic aparte au propulsat-o în primele rînduri printre designerii de costume de la Hollywood. Ea absolvit cursurile universității din New-York,  cu specializarea Liberal Arts- filosofie, istorie și limbaj. După cum mărturisește chiar ea, în nenumăratele interviuri acordate, este că, și-a dorit întotdeauna să aibă un business independent, dar nu intuia cînd o ajuta pe mama sa, ce deținea curățătorii in NY, că va fi vorba despre modă. Avea 24 de ani cînd și-a deschis boutique-ul în Greenwich Village pe care l-a închis după 50 de ani de carieră, în 2016.

The Shop

The Shop

Vitrină la Patricia Field

Vitrină la Patricia Field

După cum se vede și din poza pe care am ales-o pentru a-i construi profilul, Patricia Field este o apariție flamboyantă din toate punctele de vedere, atît ca prezență estetică, ca modalitate de prezentare a boutique-lui dar și ca tip de atitudine neîregimentată în nici unul dintre canoanele familiare nouă.

Întrebată care i-au fost mentorii ce au orientat-o pe drumul unei cariere de succes ea a spus că cel mai bun mentor pe care l-a avut a fost contabilul său care i-a subliniat mereu importanța de a fi la zi cu plățile și facturile, de-așa manieră ca afacerea să prospere și să poată fi creditată ca atare. Dincolo de acest aspect care nu are legătură, aparent, cu citatul inițial pe care l-am postat sub numele său, trebuie menționat că magazinul său, a fost cel care, alături de fashion, de obiecte bizare de artă, a găzduit lucrările unui Keith Haring sau Jean-Michel Basquiat la începuturile lor de drum, detaliu semnificativ pentru gradul de profundă premoniție și ”nas” al designerului.

Activitatea sa de designer de costum începe în 1987 cu filmul ”Lady Beware”. Patricia Field a fost rugată să se ocupe de costume datorită unei prietene, care a avut amabilitatea să sugereze că ar fi potrivită.  Mai tîrziu, în 1995, pe platourile de filmare de la ”Miami Rhapsody” o întîlnește pe Sarah -Jessica Parker, care, peste trei ani de zile o va lua cu ea la filmările pentru serialul care a consacrat-o ca celebritate, iar de aici încolo toată lumea știe povestea celor patru prietene din New York îmbrăcate în spiritul mix&match, foarte cosmopolit al metropolei. A urmat filmul cu același titlu, apoi The Devil wears Prada, Ugly Betty, Younger, etc.

Sex&the City

Sex&the City

Sex&the City -the movie

Sex&the City -the movie

The Devil wears Prada

The Devil wears Prada

Patricia Field a luat nenumărate premii pentru designul de costum, premii care i-au certificat pe bună dreptate talentul și simțul aparte pentru veșminte, și nu doar atît, profunda cunoaștere vis-a-vis de tipologiile feminine  diferite și versatile.

Citeam undeva, și mi se pare perfect coerentă, ipoteza conform căreia personajul Carrie Bradshaw, cu apariția sa de la începutul serialului, îmbrăcată cu acel tutu de tul și tricou mulat pe bust, este o imagine care va rămîne iconică în modă, la fel ca  rochia neagră din Breakfast la Tiffany a lui Audrey Hepburn

Carrie- cea iconic

Carrie- cea iconică

Pentru că este destul de dificil să cuprinzi în cîteva fraze, o carieră de-o viață vă las cu un citat de-ale Patriciei Field spre asimilare:

Whatever your career you choose, make sure you love it intrinsically. Do not think of fame, fortune, or any other target that you deem is a target for success. Follow your heart and do what makes you feel good. If you like what you do,  you will stay with it, and you will become good at it. 

Patricia Field & Kim Catrall/ Samantha

Patricia Field & Kim Catrall/ Samantha