Cum ar fi dacă dincolo de ușurința cu care privim partea de supra-față (și scriu așa intenționat) a modei și a veșmintelor, dacă dincolo de imediata lor utilitate sau estetică la modă, am încerca să găsim conotațiile sale mai profunde?

Ar fi la fel de greu și de departe, mai puțin obișnuit ca trecerea de la aparența unei imagini selfie la introspecția necesară într-o cameră cu 4 pereți. Deci, nici o șansă, s-ar putea spune.

Cu toate acestea mă simt datoare să aduc în postarea de față, niște tematici foarte diferite care leagă domeniul veșmintelor de cel al artei din perspectiva expunerii  diferite a veșmintelor dar și a originalității conceptului care le-a dat naștere.  Ele vin succesiv anul acesta, una dintre expoziții putînd fi încă  vizionată la Florența. M-a fericit peste măsură această dublă întîlnire pentru că se leagă în mod tainic despre crezul meu legat de veșminte. Niciodată nu am considerat haina ca un fel de obiect întîmplător care flutură peste trupurile noastre, care răspunde trendurilor consumiste sau en-vogue, sau care îți adaugă un halou magic pe care tu nu l-ai deține.

În Identitățile mele absente din 2011, încercam, cumva, să arăt în niște mulaje luate după corpul uman, care aveau forma rochiilor din colecția ce era prezentată la modul clasic, că haina este păstrătoarea ta ca esență dar că fără de tine, cel autentic ea își pierde semnificația. Rochia Calendar a venit firesc și continuu să demonstreze că hainele sunt niște mici scannere care ne înregistrează emoțiile de-a lungul timpului. Va urma un proiect drag mie, dar se pare că doar la anul, care se va constitui, de data asta într-o expoziție care are mare legătură cu ce veți vedea azi, aici.(Azi mi-am pus problema prima dată foarte serios dacă voi continua să fac veșminte sau voi merge pe teoretizare. Timp nu este. Teoria nu-ți umple buzunarele.) Cine a zis că ceva legat de veșminte e ușor?

Olivier Saillard, directorul Palatului Galliera, celebrul muzeu al costumului francez a inițiat la Florența o expoziție intitulată Muzeul efemer al modei  ,   el însuși o figură proeminentă de intelectual, istoric, și mai ales propangandist înfocat al modei contemporane,  expoziție care oferă perspective diferite în receptarea ideii de modă și veșmînt. Prin creativitatea și originalitatea talentului său, ca și printr-o cunoaștere profundă a istoriei costumului și a modei, Saillard reușește să se apropie de acest domeniu, considerat adesea frivol, comercial și facil cu umor, ironie, fantezie și mai ales foarte multă pasiune.

A propos de evenimentul găzduit de palatul Pitti din Florența pînă în 22 oct.2017, el mărturisește, într-un interviu, că a dorit să facă o expoziție care să marcheze prin intermediul veșmintelor, timpul care trece, a modelor care apar și dispar, dar și invers, asupra veșmintelor care rămîn în ciuda trecerii timpului, dar în egală măsură să pună în termeni echitabili gustul pentru modele efemere și  cel pentru veșmintele durabile care constituie colecțiile de patrimoniu ale muzeelor.

Expoziția rezultată beneficiază și de un concept mai aparte al modului de expunere al hainelor, într-un stil nonconformist, puse pe jos sau agățate în cuiere, ca și cum ar fi fost lăsate de puțin timp acolo de mîini și trupuri nevăzute, ca și cum viața se prelinge  dincolo de fixitatea ambiguă  a pozițiilor- o măsură a  efemerului existent în tot și toate ce sunt supuse trecerii timpului- un defileu de modă, o instalație, un performance –  cu atît mai prețioase datorită acestei calități ce le încarcă cu poezia amintirii, imprecisă dar totuși de multe ori mai puternică decît opera însăși. Un halou permanent al vieții.

Absolut paradoxal, Italia nu deține un muzeu dedicat  în exclusivitate costumului iar  ideea acestei expoziții efemere, cum o spune și titlul său este una de natură să deschidă drumul și altor manifestări ne-permanente ca un fel de reflexie a caracterului perisabil al modei. Dacă modele nu rămîn cu noi de-a lungul timpului de ce s-ar permanentiza la nesfîrșit expozițiile dedicate lor, se interoghează Saillard pe bună dreptate.

În demersul său conceptual Saillard s-a servit de structuri și elemente de mobilier culese din podul palatului Pitti care i s-a părut că servesc perfect scopului expoziției, o scoatere la lumină a unor elemente ce se pun în valoare unele pe celelalte,  cadre de lemn, suporturi, materiale drapate care protejau vechile picturi de lumină, înfolieri ale pieselor, toate transmițînd ideea provizoratului.

Imaginile din expoziție aparțin lui Alessandro Ciampi. O scurtă meditație vizuală pe care o puteți găsi și aici.

Cealaltă expoziție va fi tratată în postarea viitoare.