Imaginea kitsch. Am promis că voi continua.

Probabil că am un ușor avînt verbal datorat faptului că acum așez lucrurile înapoi, după episodul zugrăvit și nu e simplu deloc. Poate fi chiar iritant. 🙂

Cert este că mini-colecția Tabu nu va mai fi în casă, curînd, ci la reciclare, așa încît ce va mai rămîne în urma sa, sunt doar aceste două postări.  Mă bucur că lumea s-a distrat la primul episod. Tocmai aceasta era și ideea. Nu ai cum să nu te amuzi. Dincolo de amuzament există, evident, semnalul de alarmă care trebuie tras. În primul rînd profesioniștilor care înțeleg să gireze un astfel de pseudo-act artistic. Repet, încă o dată că cei care au contribuit la realizarea acestor editoriale cu vestimentație sunt designeri consacrați români. În echipele de make-up și hair-styling sunt nume foarte cunoscute și prețuite chiar și acum, după trecerea timpului, în România. Și totuși unde e problema? Unde s-a produs alunecarea de teren? Eu cred că există o singură explicație pe care o să încerc să v-o ofer la sfîrșit.

Și-acum să trecem la treabă.

Cu această imagine v-am părăsit data trecută. Adam cel negru e cam flămîndo-sălbatic aici după mărul cel roșu, leitmotiv regăsit și-n alte istorii cum este Albă-ca-Zăpada, sau, de ce nu, mărul discordiei din legendele Olimpului. Mărul ca mărul, arată bine, e de poftit la el, eu nu am înțeles de ce e așa lucios Adam. Cred că din cauza efortului, sau a poziției de apucare -”dezbrăcați de griji (astea ar fi ultimele vizibile, jur) în grădina Edenului, Adam și Eva respirau dulceața eternității…”textul aparține Alexandrei Tudor, un sumar eseu poetico-liric, suficient de dubios, care nu are absolut nici un fel de legătură cu frunzuțele plasticoase, sumare și ele, de pe sînii Roxanei Ciuhulescu.  Ideea era mai complexă, vă rog să mă credeți, dar eu am trunchiat-o că n-am putut să aprofundez din cauza coperții.

Trecem la Războiu. Dana Războiu. Pe vremea aceea Dana era o știristă foarte en vogue și care ne povestește Tabu, n-a vrut să facă editorialul decît singură, nu în tandem cu ceva colegă, cum i se propusese inițial. Mă rog, nu e chiar singură, cum se vede și în imagine. E cu un domn cameraman, care în loc de cap are cameră și e la bustul gol și epilat.

Na, ce mare lucru! Îi era cald omului, că era plin sezon de vară la NYC, între betoane.  Mie îmi place ce cool își ține el mîna pe picior. Foooarte degajat. Firul camerei de filmat se împletește ghiduș pe piciorul  Danei, învăluind-o  lasciv apoi, în jurul șoldurilor, taliei, și se termină cu un microfon pe care Dana îl ține îndreptat spre noi, amenințător ca un pistol. Totul pare coerent și de bun-simț (hahahaha) pînă la privirea nedumerită a știristei fixată  undeva oblic-stînga jos.

” Am arătat-o înlănțuind informația și am obținut un cadru în care se văd două picioare ce vor atrage multe păreri de rău că decorul de la știri nu permite un cadru mai larg, mai generos. ” (Laura Ivăncioiu)

 Așa ne trebuie. Deci, informația, dacă nu știați e localizată foarte feminin.  Păi au și ei dreptate, că  informația, cică, e putere. Acum am înțeles mesajul. Ne-am prins unde-i puterea.

Dacă pe ăsta l-am înțeles, n-am priceput de ce e crispat cameramanul ce înlănțuie tot, că ele e un norocos. Nu ca noi, care n-avem cadre largi și generoase.

Acum o să trecem în zona soft și vă prezint o altă divă a ecranului, dacă nu mă-nșel, protvist, dulce, suavă și foarte terapeutică, ea, așa. Oana Cuzino pe post de Dr. Quinn. Ce asociere neașteptată. Nu m-aș fi gîndit niciodată să asociez un doctor cu un doctor din film. Wow! Oana, dr. Quinn este surprinsă ca într-o veritabilă pictură a la Renoir, pe post de baigneuse, dar fully dressed, cu pantalonași virginali de dantelă,  înfășurată peste abdomen cu un ștergar ( de ce? ) aplecată strategic deasupra unui ciubăr de lemn, în care își va clăti pleata. Căci și doctorii se spală, nu-i așa? Mai ales ei.

Nu v-am postat imaginea cu Dr. Quinn/Oana, în care îl îngrijește pe un indian rănit adus de Sully alias Bosquito. Nici pe cea în care ea a ajuns cu totul în ciubăr, finalmente. E net, mai sugestivă aceasta și mai subtilă. Ca să nu zic incoloră, inodoră, și insipidă. Alt pericol major.

”Priviți-o și lăsați-o pe Oana să vă aline toate durerile! ” zice textul. Așa spun și eu, sperînd să vă treacă.

Oana Cuzino, Tabu oct.2004

 Loredana vampiră

Loredana Groza Tabu nov. 2002

Eu nu mai am nimic de zis. Ziceți voi!

Firicelul acela de sînge ce se prelinge discret, privirea hăituită a vampirei, cu adaosul inerent al tristeții ce urmează oricărei crime pasionale, dramatismul scenei, mîinile celor doi, a victimei și a călăului, el cumva împăcat că a sfîrșit-o așa, ea parcă disculpîndu-se. Cîte nuanțe! Cîte trăiri! Cîți vampiri! Dar asta-i o vampiră vestală. Studiați costumul. De aceea l-a și mușcat. Să fim bineînțeleși.

”Loredana a acceptat să-și sublimeze forța de atracție într-un rol îndrăzneț și să devină cel mai seducător vampir al momentului…”

Corina Dănilă, îmblînzitoarea de sentimente, ne anunță Tabu, încă de pe copertă.  Sentimentul, cel șerpesc, prinde contur ca un guler pe gîtul Corinei în imaginea cover-ului dar eu am preferat o imagine din interiorul revistei care abundă de bună dispoziție și strălucire.  Cine vrea șerpi? La începutul postării, el era doar insinuat ca susurător pentru ispita adamică, dar chiar aici nu vrem să-l vedem.

Corina Dănilă Tabu iunie 2003

Lumea magică a circului, în care Corina se joacă cu stelele, ca altele cu ganterele la fitness. E veselă, strălucește, se bucură, deși e în negru și ciorapii ( sau ce-or fi ăia) par să o cam strîngă. Sugerez 3 serii de fandări cu gantere de 5 kg pe o mînă. În susul și josul arenei. Pot fi și-n formă de stea. Ganterele nu arena. Nu mai par să te strîngă ciorapii după exercițiul ăsta cotidian. Gulerul neșerpesc de data asta, e luat de la maștera din Albă-ca Zăpada și proptit acolo. De fapt tot corsajul pare să nu fie al ei. În schimb, coada aia solzoasă argintie e a ei. Vine de nu știm unde și se alcătuiește într-o oversized fundă taman pe popou. Dar oricum e un detaliu lipsit de semnificație care se pierde pe fundalul sparkling al  cortinei.

”Corina Dănilă are o imagine consacrată de zînă bună, de îngeraș duios, de mironosiță stilată” (zici?)

Probabil că așa o fi. Dar aici nu ne dăm seama deloc de aceste atribute. Cînd îi nenorocești omului imaginea consacrată. Chiar mă întreb dacă femeile astea s-au văzut post factum în publicație. Problema e conceptul. Ideea pusă în practică. Practica merge fără o idee valabilă. Iar asta se vede de la o poștă. Degeaba ai meseriașii dacă nu te traversează ideea, nu te vizitează muza, dar tu, voi, credeți că da. Exercițiile vizuale din Tabu de atunci, căci Tabu-ul s-a transformat ulterior în Tango, iar apoi a intrat la apă ca tot trustul Protv, sunt exemplificarea cea mai clară a unui tip de suficiență cu care ne confruntăm și la ora actuală în materie de construcții de imagini de calitate, rasate și credibile. E la fel de greu de explicat, cum îmi e mie să explic fătuțelor de liceu că tulul și dantela nu înseamnă neapărat suprema eleganță pentru o rochie de banchet. Da n-ai cu cine. Auzisem mai demult un interviu cu ceva personaj din inside-ul trustului care ne explica că publicul cere un anume tip de imagine, de emisiune, de program. E exact the same shit.

Vă las cu zîna Surprizelor pe post de Atena. Așa ca să ne vină mintea la cap, printr-o înțepătură de suliță, că asta o știa bine și Vlad Țepeș (Dracul- alt vampir, zice-se, celebru) 😉

Andreea Marin Tabu dec. 2004