Moda, poate mai mult decît orice alt domeniu creativ este responsabilă pentru introducerea, în mințile oamenilor, a  ideii de apartenență într-o castă superioară sau elitistă.

Un lucru știut încă din vremurile de odinioară, când tot ce însemna un produs de modă rafinat era făcut pentru aristocrație, iar mai apoi pentru potentații financiari. Mai mult decît orice produs de artă, ea se bucură de accesibilitate, neavînd decît rareori, și abia în sec. XX, mesaje subversive sau încifrate. Această accesibilitate către produsele ei a crescut peste măsură, odată cu inovația tehnologică  specifică tot secolului mai sus amintit, dar s-a stratificat în funcție de bugetele cumpărătorilor săi. Pentru că nu-i așa, nu e totuna să te îmbraci în Zara sau în Louis Vuitton? Zara creează iluzia accesibilității, Luis Vuitton  te plasează pe orbita interstelară a jet-setului. Sau, depinde  ce înseamnă imaginea unui statut social pentru fiecare.

Problema a început să se complice binișor, în momentul în care ”făcătorul”, creatorul, designerul acestor produse a început să fie adulat și așezat în prim-plan, în mare parte datorită unui stil de viață mondenă  asumată pe care acesta înțelegea să o ducă și în scopul atragerii de noi clienți bogați.

Exemplu concret: Paul Poiret, la începutul sec.20. De atunci încolo, personalitatea și modul de prezentare în societate al creatorului, designerului, au contribuit la accentuarea haloului magic din jurul creațiilor sale.  Achiziționarea unui produs de designer este în mod similar văzută actualmente ca ”achiziționarea” acelui stil de viață dorit de cumpărătorii obișnuiți. În proximitatea unei astfel de persoane, se dobîndește printr-un proces de contaminare (de care vă mai povesteam aici și  aici http://divasidivanul.ro/?s=the+winner+takes+it+all ) ceva din aura iluzorie pe care o răspîndește. Unii o construiesc cu trudă, altora le iese din poignet, ca o trăsătură meșteră de penel, spontan și nepremeditat. Aceștia din urmă sunt cei care nu puneau imaginea despre ei mai presus de ceea ce făceau. Poiret, Chanel, apoi Y.S.L, mai trucate apoi: Marc Jacobs,  John Galliano, Lagerfeld, sau mai tînărul designer instagramist de la Balmain, Olivier Rousteing.

Vedetismul, oricum este construcția de imagine numărul 1 al secolului XX. Actualul secol XXI,  ne face părtașii triști ai unor imagini despre și despre.

Zilele trecute chiar ascultam un speech al lui Allan Watts pe care îl iubesc – el a murit în 1973 și nu a prins nebunia imagistică a zilelor acestea- în care povestea despre obsesia înregistrării audio sau prin imagine a secvențelor de viață ce te îndepărtează de experiența netrucată  a trăirii prezentului. Dar acum????

 Un citat dintr-o  carte  cunoscută al cărui titlu îndrăznesc să l folosesc și eu, în scopuri net inferioare,  spune:

 ”Eram cineva: eram amantul unei femei măritate, ieșeam cu fiica unuia dintre cei mai bogați oameni din Warley, nimic nu-mi stătea în cale.

Yap. See you