Într-o zi de 19 august, departe, în timp, s-a născut cea care a fost Coco Chanel.
Orice alte epitete sau categorisiri nu fac decât să supraliciteze inutil și obositor aura sa inconfundabilă care a dat de furcă multor memorialiaști și biografi ai săi, pentru că, da, era cu totul o personalitate aparte. Despre asta nu o să încerc să vă conving eu ci aș opina că merită citite cărțile publicate despre ea, destul de numeroase. Întâlnirea, cred că, poate să fie benefică cu toate plusurile și minusurile, luminile și umbrele acestei femei. Coco, din punct de vedere, al caracterului lasă de dorit…dar până la urmă care dintre noi e perfect? Suntem obișnuiți să descalificăm oamenii importanți că sunt vizibili. Și cei mici pot fi foarte ușor descalificați doar că nu interesează pe nimeni. 🙂
Un aspect foarte interesant și nu foarte cunoscut al carierei sale este cel al creației de costume pentru teatru și film. Lui Coco nu-i plăcea să vorbească foarte mult despre asta pentru că ea considera că cele două tipuri de creație sunt diferite deși par asemănătoare:
”Costumierii lucrează cu creionul: asta e artă. Croitorii lucrează cu foarfeca și cu boldurile: asta e un fapt divers. ”( ediția franceză a revistei Vogue din 1947)
Cei care o pot considera arogantă și orgolioasă se lovesc astfel, de acest statement al său care poate, părea paradoxal vis-a-vis de toate celebrele ei replici ce dovedesc conștiința perfectă a valorii personale.
Cu toate acestea, ea a fost interesată de acest tip de exprimare creativă încă de pe vremea când a insistat să creeze pălăriile pentru Gabrielle Dorziat în spectacolul Bel-Ami la teatrul Vaudeville în 1912, sperând pe această cale și către deschiderea unui drum către ce reprezenta, atunci, protipendada pariziană.
A continuat mai apoi în crearea de costume pentru piese de teatru, balet și filme ale artiștilor aflați în cercul său de prieteni ca Diaghilev, Jean Cocteau, Jean Renoir, fapt care a condus-o la colaborări și asocieri interesante cu personaje ca Picasso, Dali, Stravinsky, Eric Satie sau Leon Bakst.
Coco se exersează pentru prima dată în tipul acesta de creație în 1922, la propunerea lui Jean Cocteau care dorea să monteze Antigona, o adaptare liberă pe muzica lui Honegger și decorurile lui Picasso, la vechiul teatru din Montmartre numit acum, sub noul patronaj, Le Theatre de L’ Atelier.

desen de J. Cocteau Antigona și Creon

Montarea total neconvențională a spectacolului nu a adus un public foarte consistent la vremea aceea, și nici prea pregătit să guste acest tip de teatru experimental dar costumele lui Chanel au fost elogiate. Cocteau, însuși a dat următoarea declarație: ” Am cerut costumele d-șoarei Chanel pentru că este cea mai mare creatoare de modă din epoca noastră, iar eu nu mi le imaginez pe fiicele lui Oedip prost îmbrăcate.”

Genica Atanasiou în rolul Antigonei

Vreme de 14 ani, din 1923 și până în 1937 , ciclul operelor lui Cocteau continuă, iar acesta nu-și putea imagina personajele sale decât înveșmântate  de Chanel, care, dacă-i citiți biografia nu părea la fel de încântată de această perpetuare a colaborării dintre ei, nefiind sigură dacă  îi servește ca imagine sau dimpotrivă. Sau, poate nu se simțea foarte stăpână pe ea, ceea ce ar fi fost, oricum greu de recunoscut. Nu se găsesc imagini foarte exemplificatoare pentru spectacolele la care ea a contribuit : Oedip rege,  Orfeu, Cavalerii Mesei Rotunde .

Jean Marais foarte tânăr în rolul lui Oedip 1937

O cu totul altfel de provocare avea să fie pentru Gabrielle realizarea costumelor pentru spectacolulul Baletelor Ruse, comandat de Diaghilev lui Cocteau, Trenul Albastru, o operetă dansantă care  făcea referire evidentă, la trenul vilegiaturiștilor ce lega  cele mai în vogă stațiuni litorale de pe Cote d’Azur din acea perioadă.
Costumele sunt simple și preiau perfect ideea costumelor de baie specifice perioadei cu influențele  vestimentației sportwear care începea să prindă contur odată cu o lume mult mai dinamică și activă.  Linia croielii foarte minimalistă, alături de tricot, ca material preferat de creatoare aduc în decorul foarte geometrizat semnat de sculptorul  Henri Laurens o perspectivă plastică neobișnuită și tres avant-garde pentru acea perioadă.

În vreme ce publicul, se pare că a gustat acest tip de costume și de aparență, protagoniștii nu au fost la fel de încântați. Nevoită să remodeleze costumele ad-hoc la repetiția generală, Coco a stat supusă și conștiincioasă  în genunchi în fața dansatorilor lui Diaghilev, retușând hand-made tot ce trebuia pentru bunul mers al spectacolului.

Mi se pare o imagine neprețuită aceasta și mi pare rău că nu a fost imortalizată în tumultul acela.
Tot ceea ce îți poate ieși, din mână, inimă sau creier merită statul în genunchi…și inclusiv îngenunchierea orgoliului.
Una peste alta se pare că veșmintele imaginate de Chanel, deși foarte frumoase nu au servit corespunzător protagoniștilor în nevoia lor de mișcare, iar pe această temă circulă povești diverse, amuzante din care cea cu cerceii imenși ai solistei ce nu auzea acordurile orchestrei pe care trebuia să intre este favorita mea.

În paralel Chanel s-a ocupat și cu designul de costume pentru film.
Samuel Goldwyn îi va oferi lui Chanel posibilitatea (și un contract foarte serios) să meargă la Hollywood să creeze costume pentru film dar, totodată să imprime un stil vestimentar starletelor de acolo, întrucât asocierea uzinei de vise cu prestigiul pe care îl deținea deja creatoarea laolaltă cu ideea  veșmintelor de la Paris care au suscitat mereu interesul celor de pe peste ocean era de foarte bun augur pentru vânzările acestora. Chanel reprezenta suplimentul de sofisticare perfect pentru acea perioadă tulbure social și economic, în care lumea obișnuită avea nevoie mai mult decât oricând de iluzii ambalate frumos,
În 1931, Gabrielle Chanel pleacă la Hollywood, iar acesta va beneficia doar puțin timp de colaborarea cu ea.  Colaborarea cu Metro Goldwyn Mayer a rezultat în trei filme: Palmy Days/1931 în regia lui A.E. Sutherland,  Tonight or Never/1931 regia Mervyn LeRoy  și The Greeks had a Word for Them/1932 în regia lui Lowell Sherman.
Lui Coco nu i-a plăcut Hollywoodul considerându-l infantil iar starurile de acolo nu au acceptat ideea de a fi nevoite să se costumeze mereu în Chanel, în asentimentul gusturilor lor diferite.  I s-a reproșat minimalistei Chanel că veșmintele sale sunt lipsite de senzațional, idee de neconceput pe tărâmul țeserii viselor. A existat chiar o expresie conform căreia, Chanel face o femeie să pară o doamnă în film dar Holywood-ul are nevoie ca o femeie să pară două doamne la un loc.

Palm Days
Gloria Swanson în Tonight or Never
Gloria Swanson model pentru un veșmânt din Tonight or Never
Ina Claire în Greeks

Întoarsă în Franța, Chanel va lucra, mai târziu în domeniul designului de costum pentru film pentru Michel Carne, Quai de Brumes/1938, Jean Renoir – La Regle du Jeu/1939, Les Amants de Louis Malle/ 1958

Quai de Brumes
Les Amants
Les Amants
La Regle du Jeu
La Regle du Jeu

Chanel, contrar unei prejudecăți legate de celebritatea zornăitoare și în ciuda firii sale vorbărețe era foarte reticentă în a povesti despre sine. Martorii ne spun, că ulterior, odată cu vârsta, bombănea și monologa în timp ce lucra. Dacă eluda aproape constant întrebările ce i se puneau, aflat la momentul oportun în preajma ei puteai fi făcut martorul crezurilor sale estetice când te așteptai mai puțin. Am ales pentru finalul postării pe acesta:
” Trebuie mereu să înlături, mereu să dezgolești. Să nu adaugi niciodată…nu există altă frumusețe decât libertatea corpurilor…Întotdeauna e prea mult din toate. Prea mult din toate…

Surse imagini:
http://www.fashionandcinema.com/past-events/chanel-and-film/index.html
http://tyrannyofstyle.com/costumes-of-the-ballets-russes
https://www.pinterest.com/
http://prettycleverfilms.com/costume-design-film-fashion/chanel-in-hollywood/#.VdRh-_k8YqA