Oamenii cînd pleacă în lumea de dincolo, ne lasă pe noi cei de aici cu dor și durere. Trebuie să treacă timp și nici după ani întregi trecuți câteodată, lipsa lor nu pare să nu conteze. Ceea ce rămîne pentru recompunerea lor imaterială sunt amintirile. Amintirile formate din întîmplări, senzații, situații, vorbe, glume.

20160815_144434

Întreaga civilizație occidentală este întemeiată pe a privi plecarea dincolo ca pe o mare tragedie, de aceea nu poți aduce în discuție acest subiect, oriunde, oricînd. Mă amuză  întîmplarea care face să vorbesc despre asta, exact azi cînd creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, dar nimic nu e întîmplător.

Astăzi voi vorbi puțin despre tatăl meu. Ieri a fost ziua lui. Ar fi împlinit în ordinea noastră lumească 71 de ani, iar eu, tot gîndindu-mă la el, am găsit potrivit să-l conturez din perspectiva copilului prin prisma delicată a amintirilor. Am niște poze frumoase cu tata din vremea tinereții sale unde se prezenta ca un tip foarte șic, vestimentar vorbind.  Tata, pentru mine era un personaj foarte aparte. Noi am crescut la bunici pînă la 9 ani și pe vremea cînd nu erau mobile și atîtea facilități de comunicare, singurele date valabile care-mi ajungeau prin bunica la urechi erau zvonurile despre tata care călătorea mult.

20160815_144815

Probele materiale ale călătoriilor veneau sub formă de articole vestimentare colorate și vesele, pe care le percepeam atît de aparte față de tot ce primeam din alte părți. Îmi amintesc de niște ciorapi trei sferturi galbeni cu maro în romburi supradimensionate, împachetați în celofan strălucitor, aduși din Italia, pantalonii galbeni din catifea raiată Wrangler, o salopetă roșie din poplin de bumbac cu un fermoar mare și lung pe care am iubit-o la nebunie, așa încât atunci când am căzut și am sfîșiat-o în genunchi am fost distrusă. Ea a fost reparată cu măiestrie, ulterior, și eu am purtat-o pînă n-am mai încăput în ea. Mai îmi amintesc de lănțișorul de argint cu inițiala numelui meu adus din Bulgaria, de o fustă blocking colours cu verde turcoise, oranj și alb cu buzunare oversized, de pantofii negri cu toculeț, primii, cumpărați de tata de la București pentru festivitatea de absolvire a liceului.

Tata se pricepea se facă cadouri. Am de la el inele și cercei, lucruri care fac plăcere femeilor. Tata era Leu în zodiacul occidental cu ascendent în Scorpion. El însuși era aparte ca prezență după cum sper să vă dați seama și din poze.  Știu că pare, poate o înșiruire fără noimă ce scriu, dar așa vin amintirile fără logică pământeană. El avea un fel foarte personal de a se îmbrăca iute și cu gust. Cînd eram pe la el și se grăbea tare să plece la cîte o vizionare, venea și-mi dădea cîte o cămașă să-i calc, iar eu nu înțelegeam cum poate, în circa 10 minute, să iasă din casă de parcă ar fi stat cel puțin o oră să-și aleagă veșmintele.

20160815_144405

Mama și tata, profesori la Iara

Cel mai bine mi-l amintesc pe tata îmbrăcat cu helanca închisă la culoare și cu sacou. Îi venea foarte bine varianta asta căci era înalt și subțirel și îi punea bine în valoare fizionomia. Helanca era un articol nelipsit. Nu avea obsesia purtării de costum decît la evenimente speciale. Purta sacouri și pantaloni și făcea asorteuri libere și degajate.  Era felul relaxat de a se înveșmînta al unui om inteligent și funny. Căci, tata era foarte funny.

20160815_144313

 Avea și un know-how de gentleman și știa să te facă să te simți importantă. Cînd mergeam la București sau venea el la Cluj mă invita să luăm masa în oraș. Ultima dată, în iulie 2010, mă aștepta pe terasă la restaurantul Bucur, aproape de casa sa din Tineretului, un loc favorit al lui.  Am ajuns acolo după un concert Pink Martini și săracul stătea de ceva vreme după mine, necomandînd nimic. O imagine care mi-a rămas perfect întipărită pe retină. Un domn înalt, ușor încărunțit și foarte elegant îmbrăcat cu un sacou bleumarin și o cămașă ton sur ton, într-o aură transparentă și multicoloră de picuri de apă dintr-un sistem de răcorire pe căldurile alea. Și cît am mai vorbit noi atunci. Și câte mi-a mai povestit. Cum ne legam atunci în poveste când eu eram deja un adult matur cu care putea să vorbească.

mircea-ghitulescu-george-filip

 Teatrul cu tata. La filarmonică cu tata. Revelioanele cu tata.  Cum desena tata varza cu talent în caietul meu de biologie. Liceul de Artă, datorită tatei. Campionatele de ”Nu te supara frate” cu Radu și tata.  Vocile noastre de copii înregistrate pe casete audio . Marea cu tata. N-am mai putut merge la Neptun după ce el a plecat. Cum s-a lăsat îngropat pînă la gît în nisip de mine și de Daria mică și cum s-a supărat el apoi, că asta mică nu s-a lăsat la rândul ei îngropată.  :). Cum iar s-a supărat el, că tot asta mică, nu a vrut de ziua lui să-nfulece baclavale  că el ne scosese în oraș. Cum înfulecăm acum baclavale într-un gest simbolic de recuperare.

Mă opresc când doare.

Rățușca

20160815_144520

Lasă un comentariu